Italia dorește să-și dezvolte propriul sistem de sateliți de orbită joasă pentru comunicații guvernamentale, a anunțat miercuri ministrul italian al industriilor, prezentând acești sateliți ca pe o alternativă la sistemele oferite de miliardarul american Elon Musk, susține Reuters.
Guvernul premierului Giorgia Meloni a anunțat în prealabil că ia în considerare folosirea rețelei de sateliți Starlink, a lui Elon Musk, pentru a asigura comunicațiile criptate dintre oficialii italieni care acționează în zone de risc ridicat.
Această sugestie a fost criticată aspru de politicieni de opoziție, care au invocat problema încredințării unui contract de siguranță națională unui om de afaceri străin care face parte și din guvernul SUA, sub președintele Donald Trump.
„Lucrăm la un sistem național de sateliți de orbită joasă pe care-l dezvoltăm independent, cu implicarea principalilor actori naționali din domeniu”, a declarat ministrul Adolfo Urso în camera inferioară a parlamentului de la Roma.
Adolfo Urso, membru al partidului lui Meloni, Frații Italiei, susține că acest lucru va asigura o alternativă competitivă la infrastructura oferită de alți operatori globali, inclusiv la sistemul Starlink al lui Elon Musk.
Urso nu a oferit un orizont temporal pentru finalizarea proiectului și nu a precizat nici la ce companii a apelat guvernul, dar a susținut că Agenția spațială națională va desfășura un studiu de fezabilitate.
Elon Musk are o relație călduroasă cu Giorgia Meloni și a declarat luna trecută că este gata să-și ofere serviciile Italiei. Ministrul apărării, Guido Crosetto, a dezmințit că s-ar fi ajuns la un acord cu compania lui Musk pentru acest proiect.
Sistemul Starlink, parte a imperiului aerospațial SpaceX, condus de Musk, dispune de 6.700 de sateliți activi pe orbita joasă a Pământului. Conform unei surse citate de Reuters, Italia avea în considerare un contract pe cinci ani cu Starlink, în valoare de 1,5 miliarde de euro.