Ministrul italian al Culturii refuză o solicitare a Colecţiei de Stat de Antichităţi din Munchen de a returna o statuie romană antică ce întruchipa estetica ariană a lui Hitler, considerând-o drept comoară naţională, potrivit apnews.com.
„Discobolus Palombara” este o copie romană din secolul al II-lea a unui original grecesc din bronz pierdut de mult timp. Hitler a cumpărat copia romană de la un proprietar privat italian în 1938, sub presiunea dictatorului italian Benito Mussolini şi împotriva dorinţei ministrului Educaţiei şi a oficialilor culturali. Statuia, dezgropată într-o vilă romană în 1781, a fost returnată Italiei în 1948 ca parte a lucrărilor obţinute ilegal de nazişti.
Disputa a apărut atunci când directorul Muzeului Naţional Roman a cerut ca baza de marmură din secolul al XVII-lea a statuii să fie returnată din colecţia de antichităţi de stat Antikensammlungen. În schimb, muzeul german a cerut returnarea „Discobolus Palombara”, spunând că aceasta a fost transportată ilegal în Italia în 1948, a relatat vineri ziarul Corriere della Sera.
Ministrul italian al Culturii, Gennaro Sangiuliano, şi-a exprimat îndoiala că ministrul german al Culturii, Claudia Roth, era la curent cu cererea bavareză.
„Am făcut o glumă – vor trebui să treacă peste cadavrul meu”, a declarat, sâmbătă, ministrul la televiziunea italiană de stat Rai. În comentariile sale, el a catalogat cererea germană de returnare ca fiind „inadmisibilă”.
„Această operă a fost obţinută în mod fraudulos de nazişti şi face parte din patrimoniul nostru naţional”, a declarat Sangiuliano pentru Rai. El şi-a exprimat speranţa că baza va fi returnată.