La data de 5 februarie 1953 murea în închisoarea de la Sighet Iuliu Maniu, unul din cei mai redutabili oameni politici români.
Iuliu Maniu s-a numărat printre cei care au construit România Mare. Și-a început cariera politică în cadrul Partidul Național Român din Transilvania, a reprezentat interesele românilor ardeleni în Dieta de la Budapesta, iar în 1918 s-a numărat printre principalii organizatori ai Marii Adunări de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei cu România. Până în 1920, în calitate de președinte al Consiliului Dirigent, a coordonat integrarea administrativă a Transilvaniei în Regatul României.
În anii care au urmat Marii Uniri a fost lider al Partidului Național Țărănist (1926-1933, 1937-1947), de trei ori președinte al Consiliului de Miniștri (1928-1930; 1930; 1932-1933), și s-a aflat în zona marilor decizii politice care au construit România interbelică. Principial și intransigent, s-a bazat mereu pe valorile democratice pe care le-a slujit până la sfârșit, bucurându-se de o largă susținere populară. Ca om politic, nu a făcut compromisuri, ceea ce l-a transformat în vocea puternică a unei Opoziții care a consolidat democrația românească.
Am dorit să îl evocăm astăzi pe Iuliu Maniu printr-o selecție amplă de documente, care reflectă îndârjirea și curajul cu care în ultimii săi ani de activitate politică (1945-1947) s-a opus instaurării regimului comunist în România. Au fost ani în care, pentru apărarea principiilor democratice tot mai lezate de politica Guvernului Petru Groza, liderul național-țărănist a trimis sistematic memorii pentru a atrage atenția asupra situației din România. Un asemenea memoriu îi adresează la 23 august 1946 chiar lui Iosif Visarionovici Stalin, căruia îi solicită respectarea prevederilor Acordului de la Moscova și asigurarea libertății „unei vieți democratice și de legalitate”.
În paralel a conștientizat opinia publică occidentală despre abuzurile cu care se confrunta societatea românească prin interviuri acordate unor ziare prestigioase, precum „New York Times”, „Herald Tribune” sau Agenției „Reuters”. A avut în această perioadă strânse contacte cu reprezentanții Misiunilor diplomatice ale Marii Britanii și S.U.A. la București, fiind încredințat la început că aceste state vor interveni pentra a salva democrația românească. Sir Archibald Clark Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, a recunoscut mai târziu cât de greu i-a fost să îl mintă pe Maniu când acesta l-a întrebat dacă abandonează România.
Pe plan intern, Iuliu Maniu a trimis numeroase memorii miniștrilor din Guvernul Groza, în care milita pentru respectarea libertăților democratice sau contesta rezultatele alegerilor din 1946, fraudate grav de Putere.
Deși deținea o avere modestă, așa cum reiese dintr-o notă redactată de Serviciul Special de Informații în 1946, Maniu a fost ținta unei puternice denigrări și discreditări în presa vremii, ceea ce însă nu slăbit tenacitatea cu care s-a opus sistemului opresiv.
Într-unul dintre memoriile adresate ministrului de Interne, Iuliu Maniu relatează despre condițiile de-a dreptul inumane în care peste 800 de lideri național-țărăniști sunt deținuți în închisorile comuniste: „se pare că se urmărește suprimarea lor prin foamete. La toate închisorile deținuții politici … dorm pe ciment fiindcă nu au paturi și nici rogojini. Sunt plini de paraziți, fiindcă nu li se dă nicio posibilitate de curățenie… în camerele lor sunt obligați să-și facă necesitățile în hârdăul care infectează aerul… Intelectualii, ofițeri superiori, sunt bătuți și maltratați de către directorii închisorilor…
Acest memoriu demonstrează că Iuliu Maniu știa exact la ce se expune militând împotriva sistemului și, cu toate acestea, el a continuat să lupte pentru democrație.
A fost arestat în data de 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, alături de alți lideri P.N.Ț, printre care s-a numărat prietenul și colaboratorul său apropiat, Ion Mihalache.
Timp de 6 ani, ultimii săi ani de viață, a cunoscut toate aceste privațiuni și umilințele ca deținut politic în închisoarea de la Sighet.
Documentele selectate fac parte din fondurile Direcția Generală a Poliției, Iuliu Maniu, Colecția 50 și Colecția Documente Fotografice, păstrate la Arhivele Naționale.