Universitatea de Vest Timişoara (UVT) îi va conferi laureatului Premiului Nobel pentru Chimie în 2016, Jean-Pierre Sauvage, titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei festivităţi care va avea loc, joi, de la ora 10.00, în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT.
Jean-Pierre Sauvage va participa, cu acest prilej, la un eveniment excepţional dedicat ştiinţei şi descoperirilor remarcabile şi va împărtăşi auditoriului cunoştinţe şi perspective în domeniul său de expertiză.
Jean-Pierre Sauvage este membru al Academiei Franceze de Ştiinţe şi profesor la Universitatea din Strasbourg. A fost distins în 2016 cu Premiul Nobel pentru Chimie alături de J. Fraser Stoddart şi Bernard L. Feringa, pentru contribuţia lor remarcabilă în dezvoltarea maşinilor moleculare şi deschiderea unor noi orizonturi în nanotehnologie.
Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, staţia Reflecţii, finanţat de Municipiul Timişoara prin Centrul de Proiecte, cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş, prin programul TimCultura 2023.
Pentru informaţii suplimentare şi actualizări legate de eveniment, poate fi urmărită pagina de Facebook UVT şi Instagram UVT, precum şi pagina de Facebook „La UVT, Cultura este Capitală” şi de Instagram „La UVT, Cultura este Capitală”.