John Lydon vrea să reprezinte Irlanda la Eurovision

Distribuie

Fostul lider al Sex Pistols, John Lydon, este în cursă pentru a participa la Eurovision, a anunţat luni difuzorul irlandez RTE. Cântăreţul, cunoscut în anii 1970 sub numele de Johnny Rotten, face parte din 1978 din grupul Public Image Limited (PiL), pe care l-a fondat după destrămarea formaţiei punk.

Cu melodia „Hawaii”, Lydon şi formaţia sa ar putea reprezenta Irlanda, dacă se va impune în faţa altor cinci artişti aflaţi în cursă. 

Această baladă este descrisă ca „o scrisoare de dragoste către soţia sa după cinci decenii, care este bolnavă de Alzheimer”.

„Hawaii” este „dedicată tuturor celor care traversează momente dificile de-a lungul vieţii”, a declarat Lydon la radioul irlandez. „Este şi un mesaj de speranţă care spune că, în final, dragostea triumfă”. 

Citește și Ediția 2023 a concursului Eurovision se va ține la Liverpool

Născut în Marea Britanie din părinţi irlandezi, John Lydon are cetăţenie britanică, irlandeză şi americană, de mai mulţi ani. 

La fel ca Franţa, Ucraina sau Italia, Irlanda îşi numeşte reprezentantul în timpul unei emisiuni concurs. Rămâne la latitudinea publicului, şi a unui juriu format din profesionişti în muzică, să aleagă ce melodie va reprezenta ţara la Eurovision Song Contest.

Absentă din finală din 2018, Irlanda a strălucit totuşi la Eurovision în trecut, câştigând competiţia de şapte ori – mai mult decât orice altă ţară. Dar ultima victorie a Irlandei datează din 1996.

Competiţia se desfăşoară anul acesta la Liverpool, şi nu în Ucraina, ţara câştigătoare a ediţiei din 2022, situaţia din ţară fiind prea periculoasă.