Un jurnalist ucrainean, angajat ca interpret de cotidianul italian La Repubblica, a fost ucis de lunetişti în sudul Ucrainei, în timp ce colegul său italian a fost rănit, a anunţat miercuri ziarul, scrie AFP.
„Corespondentul nostru Corrado Zunino şi interpretul său Bogdan Bitik au căzut astăzi într-o ambuscadă a lunetiştilor ruşi în suburbiile Hersonului, în sudul Ucrainei”, a informat cotidianul.
„Bodgan Bitik, din păcate, nu a supravieţuit: lasă în urmă o soţie şi un fiu. Corrado, rănit la umăr, este internat la Herson”, a adăugat el.
Cei doi jurnalişti, care au acoperit pe larg conflictul de la invazia rusă, purtau veste antiglonţ cu inscripţia „press”, a spus el. Erau lângă podul principal din Herson.
„Am fost loviţi de glonţ. L-am văzut pe Bogdan la pământ, care nu se mişca. Am încercat să-l sun, nu răspundea. Apoi m-am târât afară din linia de foc şi am alergat până am întâlnit o maşină civilă. Sângeram, m-au dus la spital”, a mărturisit el la telefon.
Cadavrul colegului său ucrainean nu a fost recuperat până acum din cauza prezenţei lunetisţilor ruşi, a spus ziarul.
Ministrul italian de Externe Antonio Tajani a indicat că serviciile sale şi Ambasada Italiei la Kiev organizează repatrierea lui Corrado Zunino.