Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova a fost arestată sub acuzaţia că a ”discreditat” armata

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, care a devenit celebră după ce a întrerupt jurnalul unui post rus de stat de televiziune afişând un mesaj împotriva ofensivei ruse în Ucraina, a fost arestată miercuri sub acuzaţia că a ”discreditat” armata, anunţă avocatul acesteia, relatează AFP.

”Suntem, în acest moment, la anchetatori. O anchetă a fost deschisă” împotriva lui Marina Ovsiannikova cu privire la ”difuzare de informaţii false” despre armata rusă, declară AFP avocatul Dmitri Zahvatov. ”Ea a fost arestată”, anunţă el.

Anchetatorii urmează să decidă acum dacă Marina Ovsiannikova, mama a doi copii minori, va fi plasată în detenţie provizorie sau va rămâne în libertate până la proces, potrivit avocatului.

Marina Ovsiannikova a fost condamnată în două rânduri, de la sfârşitul lui iulie, la plata unor amenzi, cu privire la ”discreditarea” armatei ruse, după ce a publicat pe reţele de socializare mesaje prin care a criticat ofensiva rusă în Ucrana.

Două condamnări la un interval mai mic de şase luni conduc la deschiderea unui dosar penal, cu consecinţe judiciare mult mai dure.

Marina Ovsiannikova a devenit celebră la mijloocul lui martie, după ce a intrat, în timpul jurnalului, pe platoul de filmare al unei televiziuni de stat pro-Kremlin la care muncea.

Citește și Wikimedia, sancționată de Rusia din cauza încălcării legislaţiei ruse în contextul războiului din Ucraina

Ea purta o pancartă prin care denunţa ofensiva rusă în Ucraina şi ”propaganda” presei controlate de puterea rusă.

Imagini cu gestul său au făcut înconjurul lumii.

Numeroase persoane i-au salutat curajul, în contextul unei reprimări a tuturor vocilor critice în Rusia.

Ea nu este susţinută în unanimitate în rândul opoziţiei ruse. Unii opozanţi ruşi îi reproşează anii în care a muncit la postul Pervi Kanal, o ”portavoce” a Kremlinului.

După ce a muncit mai multe luni în străinătate, la ziarul german Die Welt, ea a anunţat, la începutul lui iulie, că s-a întors în Rusia pentru a rezolva un contencios cu privire la păstrarea celor doi copii.

Rusia, care s-a angajat de mulţi ani într-o reprimare a vocilor critice ale Kremlinului, şi-a înăsprit în mod considerabil arsenalul împotriva celor care denunţă puterea rusă, după invazia Ucrainei, la 24 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *