Jurnalistul Bogdan Alexandru Radu a fost hirotonit diacon de către Preasfințitul Timotei Prahoveanul

Jurnalistul Bogdan Alexandru Radu a fost hirotonit diacon de către Preasfințitul Timotei Prahoveanul

Distribuie

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit diacon sâmbătă, la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, pe teologul Bogdan Alexandru Radu, editor la Departamentul „Actualitatea” al Televiziunii Trinitas TV a Patriarhiei Române, informează ziarul Lumina.

Noul diacon hirotonit de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor va sluji la Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din Protoieria Sector 5 Capitală, informează Ziarul Lumina.

„Cred că și părintele Bogdan Alexandru a primit această chemare de care s‑au bucurat primii diaconi ai Bisericii, din vremea când a urmat slujirii Domnului absolvind cursurile Seminarului Teologic din București, ale Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, iar apoi începând studiile doctorale. A dovedit râvnă prin lucrarea sa, mai întâi la Biserica Sfântul Mina, și râvna aceasta a fost dovedită în slujirea mediatică, la un alt amvon, care se adresează multor oameni care nu pot ajunge la biserică sau aflați în dificultate. Îl felicit pe părintele Bogdan Alexandru pentru slujirea de până acum și pentru slujirea pe care o are de împlinit de acum înainte, precum și pentru lucrarea de la Televiziunea Patriarhiei Române”, a subliniat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Tot în timpul Sfintei Liturghii, PS Timotei Prahoveanul l-a hirotonit întru preot pe seama Parohiei „Sfântul Andrei”‑Chitila, Protoieria Sector 1 Capitală, pe diaconul Gheorghe Ichim.

Citește și Preoteasa Maria Șinca din Batiz, printre cele mai implicate feministe hunedorene