Jurnalistul de la WSJ, Evan Gershkovich, arestat în Rusia: Casa Albă reacționează

Distribuie

Administraţia Biden nu a fost avertizată în niciun fel înainte de arestarea joi a jurnalistului Evan Gershkovich de la The Wall Street Journal (WSJ), anunţă purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC) al Casei Albe, John Kirby, relatează CNN.

”Am fost la fel de surprinşi ca voi şi este prea devreme să ştim sau să fim în măsură să spunem că se întâmplă ceva mai amplu cu asta”, a declarat John Kirby.

Administraţia americană ”se concentrează numai asupra” obţinerii unui acces consular la Gershkovich, pentru a-i evalua situaţia, anunţă el.

Kirby nu a spus dacă el crede că Gershkovich, un jurnalist acreditat în Rusia, a fost reţinut pe nedrept şi a trimis jurnaliştii în acest sens la Departamentul de Stat, însărcinat să stabilească în mod oficial dacă americani sunt arestaţi pe nedrept în străinătate.

”Aşa cum ştiţi, Departamentul de Stat are un proces în acest sens, prin care analizează circumstanţele în fiecare caz în parte. Ei fac asta chiar acum, iar eu nu aş vrea să mă prinunţ înaintea acestui proces”, a declarat Kirby.

Departamentul de Stat ”examinează acestă încarcerare”, a insistat el.

Citește și Rusia: Jurnalistă condamnată la şase ani de închisoare pentru că a „răspândit informații false”

Secretarul de Stat american Antony Blinken a anunţat joi că Departamentul de stat se află în contact cu cotidianul The Wall Street Journal.

Administraţia Biden este ”profund îngrijorată” de informaţii potrivit cărora jurnalistul Evan Gershkovich de la WSJ a fost arestat în Rusia, acuzat de spionaj, a declarat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

”Oficiali de la Casa Albă şi Departamentul de Stat au discutat, ieri (miercuri) seara cu angajatorul domnului Gershkovich, (cotidianul) The Wall Street Journal. Administraţia se află în contact cu familia acestuia. De asemenea, Departamentul de Stat se află în contact direct cu Guvernul rus în acest subiect şi acţionează în mod activ să obţină un acces consular la domnul Gershkovich”, a anunţat ea.

”Ţintirea cetăţenilor americani de către Guvernul rus este inacceptabilă. Condamnăm încarcerarea domnului Gershkovich în cei mai puternici termeni”, a subliniat ea.

Purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane a subliniat că Departamentul de Stat îi sfătuieşte pe americani să nu călătorească în Rusia şi că, dacă aceştia îşi au reşedinţa sau călătoresc în prezent în Rusia ”să plece imediat” din această ţară.

Citește și Armata ucraineană: Rusia arde cărți ucrainene în regiunea ocupată Luhansk

Guvernul american este ”profund îngrijorat de încarcerarea amplu mediatizată în Rusia a unui cetăţean american jurnalist”, a denunţat seceratrul de Stat american Antony Blinken, după arestarea lui Evan Gershkovich.

Şeful diplomaţiei americane a anunţat că se află în contact cu WSJ – fără să-l menţioneze pe Gershkovich.

”De fiecare dată când un american este arestat în străinătate, noi cerem imediat acces consular şi încercăm să oferim susţinerea adecvată”, a subliniat Blinken.

”În cei mai puternici termeni posibili, condamnăm încercările continue ale Kremlinului de a intimida, reprima şi pedepsi jurnalişti şi voci ale societăţii civile”, denunţă el.

Evan Gershkovich este primul jurnalist acuzat de spionaj în Rusia din 1986 încoace, când jurnalistul Nick Daniloff a fost arestat şi acuzat de spionaj în timp ce lucra pentru Statele Unite.