Kenzaburo Oe, fost laureat Nobel pentru literatură, a murit

Distribuie

Laureatul Nobel pentru literatură pe 1994 Kenzaburo Oe, simbol progresist şi nonconformist, a murit la vârsta de 88 de ani, a anunţat luni editura Kodansha.

„A murit de bătrâneţe la primele ore ale zilei de 3 martie”, a spus editorul într-un comunicat în care a precizat că înmormântarea sa a avut loc în familie.

Kenzaburo Oe, al doilea laureat al Premiului Nobel pentru Literatură al Japoniei, cu insistenţa sa de a angaja cititorul într-un dialog provocator asupra condiţiei umane, este una dintre cele mai pasionate voci ale conştiinţei care contracarează tradiţia culturală minimalistă a ţării, care pune imaginea şi estetica tăcerii mai presus de preocupările sociale şi politice”, îl caracteriza Academia Nobel.

„Notes from Hiroshima” (1965) este o colecţie de mărturii emoţionante ale victimelor din 6 august 1945. Apoi, în „Notes from Okinawa” (1970), el este interesat de soarta tragică a acestui mic arhipelag periferic al Japoniei, care va fi retrocedat de Statele Unite abia în ​​1972.

Urât de naţionaliştii japonezi, Kenzaburo Oe a fost dat în judecată pentru defăimare zeci de ani mai târziu pentru că şi-a amintit în acest eseu că soldaţii japonezi au fost forţaţi să se sinucidă în timpul bătăliei de la Okinawa din 1945. A câştigat procesul după o procedură lungă. 

Citește și Annie Ernaux este laureata Premiului Nobel pentru Literatură pe 2022

Nostalgia lui pentru pădure şi miturile copilăriei sale vor fi o altă mare sursă de inspiraţie pentru romanele sale („Jocul secolului”, „M/T şi povestea minunilor pădurii”…).

În 1994, Premiul Nobel pentru Literatură l-a consacrat pe cel „care, cu o mare forţă poetică, creează o lume imaginară în care viaţa şi mitul se condensează pentru a forma o imagine deconcertantă a situaţiei umane fragile actuale”.

La scurt timp după aceea, refuzul său de a primi Ordinul Culturii, o distincţie japoneză acordată de împărat, a stârnit scandal în ţara sa. „Nu pot recunoaşte nicio autoritate, nici o valoare mai înaltă decât democraţia”, a justificat scriitorul, fidel idealului său.