În inima României, într-un timp străvechi, trăia un meșter faimos, cunoscut sub numele de Manole. El și echipa sa de zidari erau renumiți pentru măiestria lor în construcția edificiilor grandioase. Voievodul Neagoe Basarab, dorind să-și lase amprenta în istorie și să construiască cea mai frumoasă mănăstire, l-a chemat pe Meșterul Manole pentru a ridica Mănăstirea Curtea de Argeș.
Manole și cei nouă meșteri ai săi s-au apucat de treabă cu multă dăruire. Cu toate acestea, în fiecare zi construiau ziduri înalte care noaptea se prăbușeau. Zi după zi, săptămână după săptămână, aceleași ziduri cădeau, distrugând speranțele și eforturile meșterilor. Neagoe Basarab a început să se îndoiască de abilitățile lui Manole și a amenințat că, dacă nu reușește să finalizeze mănăstirea, el și echipa sa vor fi pedepsiți aspru.
Disperat, Manole a avut un vis în care i s-a revelat că zidurile vor sta în picioare doar dacă va zidi o ființă vie în fundația construcției. Cu inima îndoită, Manole a împărtășit visul colegilor săi, iar aceștia au convenit cu greutate că trebuie să facă acest sacrificiu. Au hotărât că prima persoană care va veni în ziua următoare pe șantier va fi zidită în fundație.
Dimineața următoare, cu inima grea, Manole a așteptat să vadă cine va fi prima persoană care va veni. Spre groaza și durerea sa, a văzut-o pe Ana, soția sa iubită, apropiindu-se cu mâncare pentru el și colegii săi. Manole s-a rugat și a implorat cerul să trimită o furtună, un vânt puternic sau orice altceva care să o oprească, dar Ana a continuat să vină.
Citește și Legenda nașterii Atenei
Cu ochii în lacrimi și inima sfâșiată, Manole i-a explicat Anei destinul crud care îi aștepta. Ana, iubindu-l pe Manole și dorind să-l ajute să își îndeplinească misiunea, a acceptat soarta cu mult curaj. A fost zidită în pereții mănăstirii, iar în acel moment, zidurile au început să se ridice fără să mai cadă.
Construcția Mănăstirii Curtea de Argeș a fost finalizată și a devenit una dintre cele mai frumoase și mai impresionante edificii din acea vreme. Dar sacrificiul Anei a lăsat o urmă de durere inima lui Manole. Voievodul Neagoe Basarab, impresionat de frumusețea mănăstirii, dar temându-se că Manole ar putea construi ceva și mai frumos pentru altcineva, a decis să-l condamne pe meșter și echipa sa la moarte, lăsându-i pe acoperișul mănăstirii fără nicio modalitate de a coborî.
Manole, hotărât să nu lase să se piardă măiestria sa, a confecționat niște aripi din scânduri și a încercat să zboare de pe acoperiș. Din păcate, aripile nu au rezistat, și el s-a prăbușit la pământ, găsindu-și sfârșitul lângă mănăstirea pe care a construit-o cu prețul iubirii și vieții sale.
Legenda spune că, acolo unde a căzut Manole, a izvorât o fântână, cunoscută acum sub numele de „Fântâna lui Manole”. Apa din fântână se spune că ar fi lacrimile lui Manole, plângându-și soția pierdută și soarta tragică.