Legenda vulpii

Legenda vulpii

Distribuie

A fost odată o babă care trăia într-un sat din marginea unei păduri. Și baba aceea era așa de rea și hoață, încât megieșii săi nemaiputând-o suferi, au hotărît să se scape de ea.

Astfel, într-o noapte au legat-o la ochi și au dus-o departe, departe în mijlocul unui codru. Când s-a făcut ziuă, baba a apucat-o și ea încotro a nimerit.

Și a mers ea cât a mers, înspre soare-răsare, până a dat de un palat frumos, frumos ca cele din povești. Palatul era locuit de o mulțime de vietăți și mai ales de păsări multe. Bătând baba la ușa palatului, a ieșit o femeie. Femeia aceea era Sfânta-Duminecă. Sfânta-Duminecă, întrebând-o pe babă ce dorește, aceasta îi spuse că vrea să se angajeze la stăpân. Și Sfânta-Duminecă o primi pe babă, ca pe o femeie de treabă.

Baba nu se mulțumea cu hrana ce primea de la Sfânta-Duminecă și a început să fure câte o pasăre, pe care o mânca ascunzându-se prin tufișuri.

Sfânta Duminecă, prinzând de veste că baba umblă cu furtișaguri, a dat-o afară din slujbă și a blestemat-o să se prefacă în animal sălbatec și să se hrănească toată viața numai cu pradă.

Astfel baba cea rea, șireată și hoață s-a prefăcut în vulpe și trăiește de atunci prin vecinătatea satelor, ascunsă prin tufișuri, prin găuri, pe care și le construiește singură, prin maluri și locuri neumblate, de unde apoi vine pe furiș, să fure păsările oamenilor.

Citește și Baba Dochia (Odochea)