Legendara trupă The Police formată în anul 1977, cunoscută pentru melodiile consacrate şi sunetele new wave influenţate de diferitele stiluri muzicale, îşi lansează contul oficial de TikTok, @ThePolice.
La 40 de ani de la lansarea albumului revoluţionar „Synchronicity”, trioul iconic de new wave, format din Sting, Andy Summers şi Stewart Copeland va oferi comunităţii globale conţinut original, acces în arhiva cu filmări nemaivăzute, dar şi #BehindtheSong prin care arată procesul creativ.
Cu o combinaţie unică de punk, reggae şi new wave, fanii de pe TikTok vor călători prin cariera de succes, care include şi melodii clasice precum „Roxanne”, „Every Breath You Take” şi „Message in a Bottle”.
Trupa este deja foarte populară în rândul comunităţii TikTok. Spre exemplu, „Every Breath You Take” (165.000 de creaţii în total) este subiectul a numeroase trenduri pe platformă deoarece utilizatorilor le place să plaseze melodia pe fundalul situaţiilor diverse, de la momente amuzante alături de animalele lor de companie, la antrenamentele din sala de sport şi dansurile alături de prieteni. De asemenea, „I’ll Be Missing You”, ce conţine elemente din piesa emblematică, a adunat în jurul său comunitatea globală pentru a-i aduce un omagiu regretatului The Notorious B.I.G.
Citește și Trupa americană Eagles anunţă un turneu de adio
Întrebat despre lansarea contului de TikTok, Andy Summers a spus: „Este minunat să ducem mai departe moştenirea The Police şi ce loc poate fi mai bun în zilele noastre decât TikTok. Să recunoaştem, trăim în timpuri dificile, dar imaginaţi-vă că părinţii şi bunicii noştri trebuiau să îşi apropie urechea de acele radiouri mici pentru a asculta despre lume… Ca pasionaţi şi fani, trebuie să credem în continuare în arta muzicii şi sperăm ca muzica noastră să aducă un mesaj pozitiv oamenilor de pretutindeni. Mulţumim, TikTok!”.
The Police a lansat şi un Playlist Oficial care include unele dintre cele mai cunoscute melodii. Fanii pot urmări contul oficial @ThePolice pentru a descoperi cariera legendară şi muzica care i-a consacrat de peste patru decenii, dar şi pentru a folosi sunetele în propriile creaţii.