Leonard Azamfirei a câştigat concursul de rector al UMFST

Leonard Azamfirei a câştigat concursul de rector al UMFST

Distribuie

Profesorul universitar doctor Leonard Azamfirei a câştigat al patrulea mandat de rector al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, planul său managerial intitulat „RESTART – IQ” fiind votat în unanimitate de comisia de concurs.

Potrivit site-ului UMFST Târgu Mureş, Comisia de Concurs a decis cu 12 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” şi 0 „abţineri” ca prof. univ. dr. Azamfirei să ocupe poziţia de rector pentru mandatul 2024 – 2029.

În Comisia de Concurs s-au regăsit, între alţii, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Gigel Paraschiv, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, rectorul Universităţii Transilvania din Braşov, Ioan Vasile Abrudan, precum şi reprezentanţi ai UMFST.

„Planul managerial pe care îl propun comunităţii academice pentru perioada 2024-2029 are menirea să genereze motivaţia unei schimbări academice fundamentale, capabilă să transforme UMFST într-o universitate antreprenorială modernă, eficientă, bazată pe doi pilieri majori: internaţionalizarea (I) şi creşterea calităţii (Q) în procesul educaţional, în activitatea de cercetare şi în managementul academic. Dacă procesul de internaţionalizare este deja un fapt împlinit în universitate, care are nevoie acum de extindere şi de consolidare, creşterea calităţii în fiecare domeniu specific activităţii academice este dezideratul major către care vreau să privim şi să ne îndreptăm. RESTART – IQ nu este doar titlul unui document programatic, ci şi un îndemn adresat fiecărui membru al comunităţii universitare târgumureşene, de a gândi SMART şi a acţiona într-un mod diferit”, a arătat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Citește și Mureş: UMFST va începe în 2024 construirea campusului de învăţământ tehnic dual în valoare de aproape 30 milioane euro

Rectorul UMFST Târgu Mureş consideră că pentru cadrele didactice şi pentru studenţi calitatea predării şi a evaluării trebuie să devină o prioritare.

„Trebuie să predăm mai bine ca să putem cere mai mult de la studenţi. Informaţiile „prăfuite” pe alocuri sau nerelevante, duplicarea cursurilor la programe de studii diferite, evaluarea neunitară a studenţilor mă aştept sa dispară. În noua Cartă a universităţii, recent aprobată, frauda dovedită la un examen va fi sancţionată direct cu exmatricularea. Pe de altă parte, în viitoarea metodologie de promovare în cariera universitară, evaluarea activităţii didactice la promovare va fi mult mai consistentă urmând a fi introduse criterii de evaluare obiectivă de către studenţi, a predării, calitatea suporturilor de curs şi a materialelor predate, distribuţiile corecte statistic a rezultatelor la evaluarea studenţilor.

Nu avem de inventat ceva nou, ci doar să aplicăm reguli potrivite, multe făcute deja şi aplicate de alţii, înaintea noastră. Standardizarea predării şi a evaluării este o soluţie, dar nu unica şi nici una miraculoasă. Monitorizarea calităţii predării va deveni însă reală, sistematică, impersonală într-un sens, aplicată pe ambele sensuri şi nu doar formală şi mai ales, generatoare de măsuri corective”, a afirmat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

UMFST Târgu Mureş a optat ca rectorul să fie desemnat prin concurs, nu prin alegeri, Leonard Azamfirei fiind singurul candidat pentru ocuparea funcţiei.