Peste 100 de deputaţi libanezi au cerut joi UNESCO să protejeze siturile istorice ale ţării de atacurile intense israeliene, iar organizaţia ONU a decis să organizeze o reuniune pe această temă pe 18 noiembrie, relatează AFP.
Atacurile Israelului, aflat în război deschis din 23 septembrie împotriva grupării libaneze Hezbollah, vizează mai ales oraşele libaneze Baalbeck (est) şi Tir (sud), ale căror situri arheologice sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
„La cererea autorităţilor libaneze, pe 18 noiembrie va fi organizată o sesiune extraordinară a Comitetului pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat” la sediul UNESCO din Paris, a declarat organizaţia pentru AFP.
„Escaladarea ostilităţilor în curs în Liban prezintă riscuri grave de daune ireparabile asupra patrimoniului mondial, cultural şi natural al Libanului, precum şi asupra siturilor de importanţă culturală şi istorică naţională”, subliniază UNESCO.
De obicei dezbinaţi, peste o sută de deputaţi libanezi – dintr-un total de 128 – au luat iniţiativa de a-i scrie joi directoarei generale a UNESCO, Audrey Azoulay.
„În timpul războiului devastator împotriva Libanului, Israelul a comis încălcari grave ale drepturilor omului şi atrocităţi”, au scris ei.
Citește și UNESCO raportează o creștere a numărului de jurnaliști asasinați
„Vă atragem atenţia asupra unei nevoi urgente: protecţia istoriei Libanului, Baalbeck, Tir, Saida şi alte situri de o valoare inestimabilă sunt în prezent în pericol”, au mai spus deputaţii libanezi.
„Vă cerem să luaţi toate măsurile necesare pentru a proteja aceste simboluri culturale”, au adăugat ei.
Oraşul milenar Baalbeck a fost ţinta miercuri a unor atacuri israeliene violente, care au afectat o zonă din apropierea sitului istoric, potrivit unui corespondent AFP la faţa locului.
Un total de 40 de persoane au fost ucise în aceste lovituri asupra Baalbeck şi a regiunii sale, considerată un bastion a Hezbollah, conform Ministerului libanez al Sănătăţii.
„Este o zi tristă pentru Baalbeck, supus unor atacuri violente israeliene, care au vizat clădiri istorice”, a declarat pentru AFP primarul oraşului, Mustafa al-Shall.
Legendarul hotel Palmyra, care i-a găzduit pe Charles de Gaulle şi Lawrence al Arabiei, a fost şi el lovit şi a suferit „daune semnificative”, potrivit oficialului libanez.