Ambasadoarea României la UNESCO, Simona-Mirela Miculescu, a înmânat, marţi, directorului Centrului Patrimoniului Mondial, Lazare Eloundou Assomo, dosarul de nominalizare a Limesului Dacic pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial, informează un comunicat al reprezentanţei ţării noastre.
Evenimentul a avut loc cu participarea coordonatorilor acestui dosar: Irina Iamandescu – director adjunct al Institutului Naţional al Patrimoniului, Felix Marcu – manager al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi preşedinte al Comisiei Naţionale Limes şi Barry Gamble – expert şi consultant internaţional în patrimoniu cultural.
Limesul Dacic reprezintă o parte a dosarului „Frontiere ale Imperiului Roman”, care reuneşte elementele de frontieră ale Imperiului Roman, a cărui extindere maximă a fost atinsă în cursul secolului al doilea, acoperind o distanţă de peste 7.000 de kilometri, precizează sursa citată.
Citește și Rusia denunță decizia „politică” de a înscrie centrul istoric al oraşului Odesa în Patrimoniul Mondial în pericol al UNESCO
La elaborarea dosarului Limesului Dacic au participat experţi din cadrul Ministerului Culturii, Institutului Naţional al Patrimoniului, Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, în cooperare cu membrii Comisiei Naţionale Limes şi reprezentanţi ai altor instituţii partenere, se arată în comunicat.
Dosarul va face obiectul unei evaluări tehnice a International Council on Monuments and Sites, principalul organ de evaluare al UNESCO pentru obiectivele culturale propuse spre înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial, o decizie privind înscrierea urmând a fi luată în cadrul sesiunii Comitetului Patrimoniului Mondial din 2024.