O echipă de arheologi din Turcia a descoperit o tabletă de lut veche de 3.500 de ani şi a reuşit să descifreze scrierea de pe ea, ajungând la concluzia că aceasta conţine o listă de cumpărături pentru mese şi scaune, transmite miercuri Live Science.
Primele rânduri de pe tableta ce datează din secolul XV î.Hr. detaliază o listă de cumpărături ce conţine mese, scaune şi taburete din lemn. „Această tabletă este folositoare pentru a înţelege structura economică şi socială de la sfârşitul Epocii Bronzului”, a declarat Mehmet Ersoy, ministrul turc al culturii şi turismului.
Scrierea de pe tabletă este cuneiformă akadiană, o formă de scriere logo-silabică comună în Orientul Mijlociu din acea perioadă. În prezent considerată o limbă moartă, akadiana este una dintre primele limbi semitice ce a fost vorbită începând din mileniul III î.Hr. până în secolul I d.Hr. Această limbă este înrudită cu ebraica şi araba şi a fost folosită într-un larg areal geografic, din Iran şi până în Egipt şi din sudul Irakului până în Turcia.
O echipă de arheologi a descoperit tableta, ce măsoară 4 pe 1,6 centimetri şi cântăreşte 28 de grame, cu ocazia unor lucrări de restaurare după ce un cutremur a lovit situl arheologic Alalakh din provincia Hatay.
Citește și O statuie de marmură a zeului Hermes, descoperită de arheologii bulgari într-un canal
Alalakh se află în apropiere de Antakya, în sudul Turciei. În mileniul doi î.Hr., Alalakh era capitala regatului Mukiş şi cea mai mare aşezare din regiune. Amoriţii, un popor semitic din vestul Mesopotamiei (Siria din prezent), ocupau această regiune care în prezent este presărată de movile mari sau „telluri” – coline artificiale, foste aşezări omeneşti abandonate timp de mai multe secole.
În secolul XV î.Hr. oraşul Alalakh făcea parte din Imperiul Mittani (un stat slab organizat al hurienilor în nordul Siriei şi sud-estul Anatoliei în perioada cca. 1500 î.Hr. – 1300 î.Hr. fondat de indo-iranienii care se stabiliseră printre populaţiile huritice din regiune). Regiunea era cunoscută pentru ceramica locală dar şi pentru prelucrarea metalelor şi a sticlei. În jurul anului 1350 î.Hr. regele Shattiwaza al regatului Mittani a pierdut oraşul Alalakh şi regiunea aflată la vest de Râul Eufrat în faţa regelui hitit Suppiluliuma. Arheologii studiază tablete cu scriere cuneiformă descoperite în aşezările străvechi din regiune pentru a înţelege mai bine dinamică socială a zonei.
Echipa de arheologi din Turcia care a descoperit această tabletă a colaborat cu asiriologul Jacob Lauinger, de la Universitatea John Hopkins şi cu studentul său doctoral Zeynep Türker, pentru a afla mai multe despre tabletă.