Comedia neagră „Oameni de treabă/ Men of Deeds” – cel mai nou lungmetraj al regizorului Paul Negoescu (O lună în Thailanda, Două lozuri, Povestea unui pierde-vară), a fost selecţionat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo (12-19 august) şi va avea premiera mondială pe 14 august, ora 19.00, la Teatrul Naţional.
Din juriul competiţiei celei de-a 28-a ediţii a festivalului fac parte: regizorul austriac Sebastian Meise, regizoarea, scenarista şi producătoarea franceză Lucile Hadžihalilović, regizoarea şi scenarista de origine croată Antoneta Alamat Kusijanović, actorul sârb Milan Marić şi producătorul israelian Katriel Schory, conform news.ro.
Regizat de Paul Negoescu şi scris de Radu Romaniuc şi Oana Tudor, filmul îi are în distribuţie pe actorii Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian şi Crina Semciuc şi ne transpune într-o zonă rurală din Nordul României.
Filmat anul trecut în judeţul Botoşani, „Oameni de treabă/ Men of Deeds” spune povestea lui Ilie (Iulian Postelnicu), poliţist într-un sat pentru ai cărui locuitori corupţia e cutumă, şi care, în urma unor serii de evenimente violente la care asistă şi a tensiunilor care se acumulează, e nevoit să ia decizii importante la muncă şi în viaţa personală.
Din distribuţie mai fac parte: Daniel Busuioc, Annemarie Chertic, Oana Tudor şi Vitalie Bichir.
În opinia regizorului, „Oameni de treabă” este un film despre un om deconectat de realitate, care trăieşte într-o lume ideală, construită de el. „Cred că fiecare dintre noi ne-am regăsit la un moment dat într-o situaţie similară, însă, în cazul „eroului” nostru, contactul cu realitatea vine abrupt, violent şi, uneori, chiar comic”.
Citește și A murit Paul Sorvino, actor celebru pentru rolul său din filmul cu gangsteri „Goodfellas”
Imaginea filmului este semnată de Ana Drăghici, scenografia de Vanina Geleva, de costume s-a ocupat Mălina Ionescu, de machiaj Bistra Kechedjieva, iar de coafură Andreea Lupu.
Anamaria Antoci este producătorul filmului, Poli Angelova este co-producător, iar Ana Voicu producător delegat.
Produs de Papillon Film şi Tangaj Production (Romania) în co-producţie cu Screening Emotions (Bulgaria) şi Avanpost Production (România), filmul va ajunge pe marile ecrane din România din 25 noiembrie 2022, distribuit de Bold Film Studio.
„Oameni de treabă/ Men of Deeds” este cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Paul Negoescu, regizor român ale cărui filme au fost prezentate în festivaluri internaţionale precum Cannes (Semaine de la Critique), Berlin, Karlovy Vary, Slamdance, Rotterdam, Tallinn, Sofia sau Transilvania.
Proiectul a fost dezvoltat şi prezentat în cadrul: AlbaSCRIPT Plus, Connecting Cottbus, Tallinn Script Pool, First Cut Lab Cluj, CineLink Work-in-Progress – Sarajevo Film Festival, Work in Progress – Les Films de Cannes à Bucarest şi First Cut+ Trieste.
„Oameni de treabă/ Men of Deeds” a beneficiat de sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Eurimages, Programul Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene, Mediacom şi Omnicom Media Group România, Biofarm şi al Televiziunii Române.