Mai multe „zidării istorice”, scoase la lumină de specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei

Distribuie

Mai multe „zidării istorice” au fost scoase la lumină de către specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) în urma lucrărilor de reabilitare a parcului I.L. Caragiale din Cluj-Napoca şi străzilor din vecinătatea sa, anunţă instituţia, vineri, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, au fost realizate o serie de cercetări arheologice iar pe str. O. Petrovici, chiar în zona din spatele MNIT, a fost identificat gardul unei foste brutării.

În suprafaţa deschisă pe latura vestică a parcului, în zona fostei parcări a Facultăţii de Construcţii, au fost identificate mai multe zidării istorice: în zona de sud-vest a secţiunii arheologice zidul unei construcţii ce se întindea pe o bună parte a parcului.

„Materialul ceramic din straturile superioare poate fi încadrat în linii mari secolelor XVIII-XIX. Locul în care a fost trasată secţiunea corespunde documentar porţii apei, una dintre primele porţi ale cetăţii medievale. Ea a fost surprinsă parţial, încastrează în ea şi zidul de incintă lat de 2 m, precum şi un rând de dale dintr-un drum ce pornea dinspre acest punct nordic al incintei. Refacerile sunt târzii, cel mai probabil din secolul al XVIII-lea. Poarta are un corespondent şi pe latura sudică. Cele două se presupune că funcţionau până la deschiderea porţii principale identificate arheologic în zona poştei”, a afirmat dr. George Cupcea, responsabil ştiinţific şi director general adjunct MNIT.

Citește și O echipă de arheologi a dezgropat o secţiune dintr-o statuie a faraonului Ramses al II-lea

În alte suprafeţe cercetate sau în curs de cercetare s-au identificat structuri moderne şi romane, datate prin material arheologic (ţiglă romană cu inscripţia EX (ercitus) D (aciae) P (orolissensis) şi un fragment de terra sigilatta (ceramică romană de lux) ce se încadrează în intervalul 170-200 d. Hr.).

„În suprafaţa magistrală, orientată la mijlocul parcului, pe direcţia N-S, se urmăreşte identificarea zidurilor de incintă şi a eventualelor structuri adiacente, cu scopul marcării traiectului lor la suprafaţă şi eventuala lor valorificare”, precizează MNIT.

Cercetările arheologice sunt coordonate de colectivul MNIT format din: dr. George Cupcea (responsabil ştiinţific), dr. Cosmin Onofrei, dr. Sorin Cociş, dr. Viorica Rusu-Bolindeţ, dr. Radu Lupescu, Karina Necse, Raul Todika şi Csaby Danel.