Manelistul Jador, printre invitații la Zilele orașului Călan

Jador, printre invitații la Zilele orașului Călan

Distribuie

Primăria orașului Călan a anunțat de curând organizarea celei de a XVI-a ediții a manifestării cultural-artistice „Zilele orașului Călan”.

În cadrul manifestării vor ave aloc mai multe competiții sportive, demonstrații de dans modern cu trupa Mistik Junior – Deva; gimnastică (Ana Gymnastucs Academy Călan); demonstrații de Karate și concursuri pentru copii. Zilele de sâmbătă și duminică și luni sunt dedicate iubitorilor de muzică.

Sâmbătă vor urca pe scenă: Alexandra Sinoi, Utze, Maria Didraga – BAND, trio-ul Zanni, Shondy și Omar.

Ziua de duminică este dedicată, în mare, folclorului. Vor urca pe scenă: Oana Stanca, Cristian Fodor, Raluca Stanca, Mariana Deac, Adrian Stanca, Mariana și Adriana Anghel. Nelipsiți nu vor fi nici Călușarii de la Grid sau grupul Ziene Sânziene, coordonat de prof. Violeta Deminescu-Jurca sau Ansamblul Ritmuri Hațegane.

Citește și După 11 ani de procese, Casa de Cultură din Călan este a orașului, prin decizie definitivă a instanței

Seara se încheie cu foc de artificii.

Ziua de luni este dedicată muzicii ușoare. Vor cânta: Alisa Toma, Sorin Pepa, Florea Hojda Tomoioagă, Iosefina Smaia, Ovidiu Olari șo, în îmcheiere, Jador.

Prezintă Larisa Judele.