Maniu Iuliu (n. 1873 – d. 1953)

Maniu Iuliu. S-a născut pe 8 ianuarie 1873, în Bădăcin, comuna Pericei, Sălaj. A urmat școala primară la Blaj, absolvind mai apoi, liceul reformat calvin din Zalău. A efectuat studii la Universitatea din Cluj, Facultatea de Drept (1891-1896), pe care le-a continuat la Budapesta și la Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Revenit în țară, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat al Mitropoliei Blajului și profesor de drept civil la Academia Teologică greco-catolică. Membru fondator şi preşedinte al Societăţii Academice „Petru Maior” (1892) şi al Societăţii studenţilor români, sârbi şi slovaci din Budapesta (1894). În 1897, la vârsta de 24 de ani, a fost ales în Comitetul de conducere al P.N.R., devenind astfel unul dintre fruntaşii politici ai românilor din Ardeal.

În luna iunie 1915 a fost încorporat în Armata Comună austro-ungară și trimis pe frontul italian, de unde a fost demobilizat în 1918, întorcându-se la Arad, împreună cu personalități de prim rang ale Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania. În 1918 s-a numărat între organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României.

Activitatea politică

După această dată, ascensiunea lui în plan politic a fost una fulminantă, fiind, cronologic: Preşedintele Partidului Naţional Român (9 august 1919 – 10 octombrie 1926); Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc (10 octombrie 1926 – 6 mai 1933; 23 noiembrie 1937 – 29 iulie 1947); Deputat în Parlamentul de la Budapesta (1906 – 1910); Deputat în Parlamentul României (1919); Senator, fără ca să-și execute mandatul (1938); Preşedintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei (2 decembrie 1918 – 4 aprilie 1920); Ministru al Internelor în Consiliul Dirigent din Transilvaniei (2 decembrie 1918 – 4 aprilie 1920); Preşedintele Consiliului de Miniştri (10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930; 13 iunie 1930 – 8 octombrie 1930; 20 octombrie 1932 – 12 ianuarie 1933); Ministrul Finanţelor (15 octombrie 1929 – 26 octombrie 1929); Ministru de Război (5 aprilie 1930 – 14 aprilie 1930); Ministru secretar de stat (23 august 1944 – 4 noiembrie 1944).

S-a opus instalării guvernului Dr. Petru Groza la 6 martie 1945, protestând împotriva încălcării drepturilor și ale libertăților omului.

Detenția

A fost arestat la 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Condamnat la închisoare pe viață. A fost trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În luna august 1951 a fost transferat la Sighet, unde s-a stins din viață pe 5 februarie 1953.

În data de 12 noiembrie 1998, prin decizia nr. 40/1998, Curtea Supremă de Justiție a dispus reabilitarea lui și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii, pronunțată în 1947.

Bibliografie: Achim, Valeriu, Închisoarea din Sighet acuză, Editura Gutinul, 1991; Iorga, Nicolae, Istoria unei legende. Iuliu Maniu, Tiparul Datina Românească, 1934; Lazăr, Traian D., Iuliu Maniu și serviciile secrete, Editura Mica Valahie, 2006; Maniu, Iuliu; Isac, Victor, Testament moral politic, Editura Gândirea Românească, 1991; Moldovan, Valeriu, Scrisori deschise către dl. Iuliu Maniu, Tipografia Naţională, 1932; Pelin, Mihai, Iluziile lui Iuliu Maniu, Editura Viitorul Românesc, 2000; Pop, Ionel; Boilă, Zaharia; Boilă, Matei, Amintiri despre Iuliu Maniu, Editura Dacia, 1998; Scurtu, Ioan, Iuliu Maniu. Activitatea politicǎ, Editura Enciclopedică, 1995; Stan, Apostol, Iuliu Maniu. Naționalism și democrație. Biografia unui mare român, Editura Saeculum,1997.

Indice -Deținuți politic