Manuscrise care aparţin marilor autori români Emil Cioran şi Mircea Eliade au fost clasate în patrimoniul cultural naţional, categoria juridică „Tezaur”, şi date în administrarea Bibliotecii Naţionale a României, anunţă Ministerul Culturii.
„Astăzi, în şedinţa de Guvern, a fost adoptat proiectul de Hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri culturale mobile şi darea acestora în administrarea Bibliotecii Naţionale a României. Astfel, cele cinci bunuri culturale mobile, reprezentând prima achiziţie realizată după anul 2008, intră în administrarea BNaR”, informează sursa citată, într-o postare pe Facebook.
Ministerul Culturii şi-a exercitat în acest an dreptul de preempţiune şi negociere pentru cinci bunuri culturale mobile, mai precis, manuscrise ce aparţin marilor autori români, Emil Cioran şi Mircea Eliade, clasate în patrimoniul cultural naţional, categoria juridică „Tezaur”. Ministrul Culturii, Lucian N. Romaşcanu, a semnat la data de 25 martie contractul de achiziţie a acestora, iar în luna aprilie manuscrisele au fost expuse publicului la sediul Bibliotecii Naţionale a României.
Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924.
Citește și Manuscrisele scriitorilor Emil Cioran şi Mircea Eliade, expuse în premieră, joi, la Biblioteca Națională
Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi.
Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa.
După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.
Citește și Cinci manuscrise aparținând lui Emil Cioran și Mircea Eliade au fost achiziționate de către Ministerul Culturii
Mircea Eliade. Scriitor, istoric al religiilor, filozof și profesor roman, Mircea Eliade s-a născut pe 13 martie 1907 la București. Scriitorul urmează cursurile liceale la Liceul „Spiru Haret”, iar din 1925 devine student al Facultății de Litere si Filozofie din București.
Începe să scrie articole de entomologie de la varsta de 14 ani, publicând prima sa opera „Inamicul viermelui de mătase” in 1921. A urmat povestirea fantastică „Cum am găsit piatra filosofala”, lucrare premiată de „Ziarul științelor populare”, și „Romanul Adolescentului Miop”.
După susținerea tezei de licență, Eliade studiază sanscrita și filozofia hindusă la Universitatea din Calculta, locuind o perioadă în casa profesorului Dasgupta, unde o cunoaște pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade valorifică experiența trăită în India în romanul Maitreyi, operă ce îl face celebru.
În perioada 1932 – 1943 publică alte volume de proză literară și științifică la fel de apreciate: Huliganii (1935), Domnișoara Christina (1936), India (1936), Șarpele (1937), Nuntă în cer (1938), La țigănci (1969), Noapte de Sânziene (1971), În curte la Dionis (1977).
Mircea Eliade se stabilește la Chicago din anul 1957 și activează ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”, continuându-și în tot acest timp activitatea publicistică și literară. În 1976 începe publicarea operei „Istoria credințelor și ideilor religioase”, una din principalele sale lucrări științifice. Alte opere importante: Tratat de istoria religiilor, Mitul eternei reîntoarceri (1949), Sacru și profan (1956), De la Zamolxis la Genghis-Han (1970), Istoria credințelor și ideilor religioase – 3 volume (1976-1978).
Eliade devine membru al Academiei Americane de arte și științe pe 11 mai 1966. Scriitorul a murit la 22 aprilie 1986 la Chicago, și a fost incinerat la Capela Rockfeller din Hyde Park.