Expoziţie de stampe japoneze, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

Maramureş: Expoziţie de stampe japoneze, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

Distribuie

O expoziţie de stampe japoneze va fi oferită publicului şi turiştilor aflaţi în tranzit prin judeţul Maramureş cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, a anunţat, joi, Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.

Conform aceleiaşi surse, programul de vizitare al expoziţiei din data de 15 ianuarie este în intervalul 10:00 – 17:00 (ultima intrare la 16:30). Expoziţia se intitulează: „Repere europene între tradiţii şi inovaţii şi a expoziţiei temporare de stampe japoneze BIJIN-GA: Femei frumoase, curtezane, gheişe”.

De asemenea, vizitatorii vor beneficia de la ora 12:00 de un ghidaj de specialitate gratuit în expoziţia permanentă pentru un grup maxim de 20 persoane.

Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” a mai aminitit că toţi elevii şi studenţii care vizitează expoziţia temporară BIJIN-GA şi achiziţionează produse de la standul muzeului în valoare de minim 12 lei au posibilitatea de a participa la concursul organizat pentru acordarea stampei japoneze originale UTAGAWA TOYOKUNI 111 – „95 Scene from Osome Hisamatsu Ukina no Ukeuri”, oferită de iniţiatorul expoziţiei, George Şerban. Câştigătorul stampei japoneze va fi desemnat prin tragere la sorţi în luna martie 2023. â

Citește și Fotografii din colecţia Bibliotecii Academiei, într-o expoziţie care va fi deschisă luni, la Sala „Theodor Pallady”