Masacrul de la Srebrenița: O pagină întunecată a istoriei moderne în Europa

Masacrul de la Srebrenița, desfășurat în iulie 1995 și denumit și genocidul de la Srebrenița, reprezintă una dintre cele mai tragice și întunecate pagini ale istoriei recente europene și mondiale. Acest eveniment a avut loc în contextul războiului din Bosnia, care a urmat dezintegrării Iugoslaviei și a fost marcat de lupte intense pentru controlul teritorial între cele trei grupuri etnice principale din țară: bosniacii, sârbii din Bosnia și croații din Bosnia.

Contextul și desfășurarea masacrului

În aprilie 1993, Națiunile Unite au declarat enclava Srebrenița, aflată sub asediu în valea Drinei din nord-estul Bosniei, „zonă protejată” sub protecția ONU. Cu toate acestea, în iulie 1995, un contingent de 400 de „căști albastre” olandeze ale Forței de Protecție a Națiunilor Unite (UNPROFOR) nu a împiedicat capturarea orașului de către armata Republicii Srpska și nici masacrul ce a urmat.

Masacrul a constat în uciderea a peste 8.000 de musulmani bosniaci, majoritatea bărbați și băieți, din orașul Srebrenița și din împrejurimi de către unități ale Armatei Republicii Srpska (VRS) sub comanda generalului Ratko Mladić. Acest act de violență extremă a fost însoțit de transferul forțat al unui număr între 25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci, considerat de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie ca dovadă a intenției de genocid.

Impactul și urmările masacrului

Masacrul de la Srebrenița a fost recunoscut ca cea mai mare crimă în masă din Europa de după cel de al Doilea Război Mondial. Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, într-o decizie în unanimitate a decis că masacrarea locuitorilor de sex masculin ai orașului constituie genocid. Mai mult, Curtea Internațională de Justiție a confirmat această decizie în 2007.

Un aspect tragic al masacrului a fost vârsta victimelor; majoritatea celor uciși erau băieți adolescenți și bărbați adulți, dar printre victime s-au numărat și băieți sub 15 ani, bărbați peste 65 de ani și chiar câțiva nou-născuți.

Secretarul General al ONU, în 2005, a recunoscut că, deși vina principală pentru genocid cade pe umerii celor care au pus la cale și au executat masacrul, marile națiuni ale lumii și ONU însăși au făcut grave greșeli, lăsând tragedia de la Srebrenița să urmărească pentru totdeauna istoria ONU.

Preludiul genocidului

Înainte de masacrul propriu-zis, satele bosniace din jurul orașului Srebrenița au fost supuse constant atacurilor forțelor sârbe. Institutul Bosniac din Regatul Unit a publicat o listă cu 296 de sate distruse de forțele sârbe și dislocarea forțată a 70.000 de bosniaci. În 1992, forțele militare și paramilitare sârbe au ocupat temporar Srebrenița, ucigând și expulzând civili bosniaci. Orașul a fost recucerit de forțele guvernamentale bosniace, dar a rămas o „insulă vulnerabilă” într-un teritoriu controlat de sârbi.

În martie 1993, generalul francez Philippe Morillon, comandant al UNPROFOR, a vizitat Srebrenița, asigurând locuitorii că orașul se află sub protecția ONU. Cu toate acestea, situația din „zona de securitate” Srebrenița s-a deteriorat semnificativ până la începutul lui 1995, cu o penurie acută de resurse și condiții umanitare catastrofale.

Reacția internațională

În iunie și iulie 1995, situația s-a agravat rapid. În ciuda cererilor urgente de susținere aeriană din partea NATO, UNPROFOR olandez nu a primit ajutor semnificativ. Generalul Mladić, împreună cu alți ofițeri VRS, a intrat triumfal în orașul părăsit Srebrenița, un moment filmat de ziaristul sârb Zoran Petrović. Soldații olandezi ce operau sub auspiciile ONU au fost criticați pentru că nu i-au protejat pe refugiații bosniaci.

Masacrul de la Srebrenița nu este doar o pagină întunecată a istoriei europene recente, ci și un simbol al urmărilor devastatoare ale urii etnice și al eșecurilor comunității internaționale de a proteja civilii nevinovați în zonele de conflict.

Citește și S-a găsit un nou martor al masacrului de la Jilava, Marin Anghelescu, în vârstă de 13 ani (1941)