Memorialul Închisoarea Tăcerii (Râmnicu Sărat) va fi reabilitat cu bani din PNRR

Distribuie
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunţă că a primit înştiinţare de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cu privire la aprobarea cererii de finanţare în valoare de 9 milioane de euro, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru reabilitarea Memorialului „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat.

Potrivit IICCMER, aceasta este una din cele mai mari investiţii din domeniu din ultimii 33 de ani. Memorialul se va transforma într-un obiectiv cu valenţe memorialistice şi de identitate istorică, respectându-se conceptul iniţial de arhitectură conceput la sfârşit de sec XIX.

Durata execuţiei lucrărilor este de 33 de luni, iar obiectivul va intra în circuitul turistic al României începând cu anul 2026.

În această investiţie este inclusă şi realizarea unui Centru Educaţional privind Comunismul din România, în vederea informării şi conştientizării memoriei regimului comunist şi a consecinţelor acestuia.

Principalele obiective ale investiţiei vor fi:

  • Conservarea, consolidarea şi restaurarea fostului Penitenciar de la Râmnicu Sărat – monument istoric clasa A;
  • Punerea în valoare a monumentului prin implementarea programului funcţional „Memorial” şi a unui circuit specific de vizitare, astfel încât amenajările să sugereze atmosfera de izolare pe întreg circuitul de vizitare;
  • Realizarea unui Centru Educaţional privind Comunismul din România, în vederea informării şi conştientizării memoriei regimului comunist din România şi a consecinţelor acestuia;
  • Realizarea de campanii de informare şi promovare, pentru atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori (număr estimativ de 58.000 vizitatori/în primul an), în special din rândul tinerilor.

Citește și Închisoarea din Râmnicu Sărat va fi restaurată până în 2026. Ministrul Culturii: „ce a fost nu trebuie să se uite”

„Prin aprobarea cererii de finanţare am încheiat o etapă. Una extrem de importantă prin care, practic, am obţinut 9 milioane de euro, bani ce ne vor ajuta să implementăm acest proiect. Aşadar, consider că de abia acum începe greul. Pentru că va trebui să ducem la capăt unul dintre cele mai mari obiective de investiţii care s-au realizat în ţara noastră, după Revoluţie, la nivel de identitate istorică a poporului român.

Închisoarea Tăcerii de la Râmnicu Sărat este una dintre cele mai odioase şi barbare amprente ale regimului comunist şi este de datoria noastră morală să construim în acest loc un simbol care să însumeze deopotrivă curajul, rezistenţa, chinurile şi suferinţa victimelor care au fost forţate să ajungă în acest loc. Realizarea Memorialului ‘Închisoarea Tăcerii’ de la Râmnicu Sărat este obiectivul prioritar al IICCMER şi am convingerea că viitorul loc al memoriei va reprezenta un reper aparte pe harta muzeală şi turistică a României”, a declarat Daniel Şandru, preşedintele executiv al IICCMER.