„Meritul Diplomatic” acordat formației Zdob şi Zdub şi fraților Advahov

Distribuie

Pentru contribuţia substanţială avută în cadrul concursului Eurovision şi în semn de apreciere pentru consolidarea imaginii şi profilului cultural al Republicii Moldova în străinătate, ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, le-a acordat formaţiei Zdob şi Zdub şi fraţilor Advahov „Meritul Diplomatic” gradul III.

Vicepremierul Nicu Popescu le-a transmis artiştilor aprecierea şi admiraţia pentru prestaţia excelentă din cadrul concursului, menţionând că milioane de europeni au fredonat şi dansat pe ritmurile de folclor şi rock’n’roll ale piesei „Trenuleţul”.

Totodată, şeful diplomaţiei de la Chişinău a comunicat că MAEIE, în cooperare cu instituţiile naţionale şi misiunile diplomatice ale ţării peste hotare, va acorda o atenţie deosebită popularizării culturii şi artiştilor din Moldova.

Citește și Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova are un nou președinte

„Ne vom implica proactiv în promovarea ţării şi a tuturor celor care sunt stegarii culturii naţionale pe plan extern. Pentru ţara noastră, diplomaţia culturală constituie un instrument eficient pentru promovarea valorilor şi identităţii noastre, iar formaţia Zdob şi Zdub şi fraţii Advahov prin prestaţia lor de excepţie au dovedit că sunt adevăraţi ambasadori ai culturii noastre”, a punctat ministrul Nicu Popescu.

Republica Moldova, reprezentată de formaţia Zdob şi Zdub şi fraţii Advahov, a ocupat locul 7 la Eurovision 2022 acumulând 239 de puncte din partea telespectatorilor. Astfel, piesa „Trenuleţul” s-a plasat pe locul 2 în preferinţele publicului, după Ucraina.