Mexicul a primit 428 de piese arheologice confiscate de Statele Unite

Distribuie

Mexicul a primit 428 de piese arheologice care aparţin culturilor vechi din nordul ţării, obiecte care au fost confiscate de autorităţile americane, a anunţat marţi Ministerul Culturii, informează AFP.

Ansamblul „datează din perioada post-clasică târzie (900-1600 după Hristos) şi este asociată cu grupuri de oameni din culturile deşertice care s-au stabilit în teritoriile ocupate acum de statele din nordul Mexicului şi sudul Statelor Unite”, a declarat ministerul într-un comunicat. 

Obiectele au fost confiscate de serviciile vamale americane şi redate Consulatului Mexicului la Portland, în Oregon, indică ministerul, fără a preciza circumstanţele în care ele au fost confiscate. 

Ministerul Afacerilor Externe a restituit Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) aceste piese, între care se află vârfuri de proiectil şi raclete din silex, artefacte din coajă de ou şi os, precum şi două cuţite care şi-au păstrat mânerele originale. 

Citește și Viaţa artistei mexicane Frida Kahlo, sursă de inspiraţie pentru o comedie muzicală

Aceste obiecte „sunt reprezentative pentru comunităţile semi-nomade de vânători-culegători”, a declarat Alejandro Bautista, arheolog şi director adjunct la INAH, citat în comunicat. 

Săptămâna trecută, Mexicul a recuperat 2.522 de obiecte pre-hispanice de la o familie din Barcelona (Spania).

Guvernul mexican de stânga a făcut din recuperarea patrimoniului naţional dispersat în străinătate axa majoră a politicii sale culturale. 

Din decembrie 2018, guvernul lui Lopez Obrador a recuperat 8.970 de obiecte pre-hispanice.