Micescu Istrate. S-a născut pe 22 mai 1881, în orașul Ploiești, Prahova, în familia profesorului Nicolae Micescu. După absolvirea liceului (1899), a urmat cursurile facultății de drept de la Universitatea din Paris, unde și-a luat licența (1903) și doctoratul în drept (1906). Revenit în România, a profesat ca avocat mai întâi la Baroul Argeș și apoi la Baroul Ilfov, al cărui decan a fost în două rânduri (1923–1928, 1936). Începând din anul 1912 a predat cursuri de drept civil și filosofia dreptului la Facultatea de Drept din București. În 1918 și-a început cariera politică, când a devenit membru al P.N.L.
A fost deputat în trei legislaturi (în 1920, în 1927 şi în 1931), în ultima (1931) devenind ales şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Din 28 decembrie 1937 a deţinut funcţia de ministru al afacerilor externe, până 10 februarie 1938, data instaurării dictaturii regale, când a primit misiunea de a elabora o nouă Constituţie. A fost senator în noul Parlament şi ministru al justiţiei în guvernul Gheorghe Tătărescu (24 noiembrie 1939 – 10 mai 1940).
După instalarea regimului totalitar, în 1945, a fost exclus din barou, fiind acuzat de „acţiuni de rezistenţă împotriva regimului de democraţie populară”. La 1 iulie 1948 a primit o sentinţă de 20 de ani de temniţă grea. A încetat din viață în mai 1951, la penitenciarul Aiud.
Bibliografie: Barbu, Ollănescu-Orendi, Aşa a fost să fie, Editura Humanitas, 2014; Ghibu, Onisifor, Oameni între oameni. Amintiri, Editura Eminescu, 1990; Potra, George, Titulescu. Spre țara drepților, Editura Fundației „Universitatea pentru toți”, 2001; Potra, George, Pro și contra Titulescu, Editura Enciclopedică, 2002.
Indice – Deținuți politic
📢 Vrem să auzim părerea ta!
Urmărește-ne pe Facebook Urmărește-ne pe Twitter Urmărește-ne pe LinkedIn
Urmărește-ne pe Google News