Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu: Comunităţile evreieşti au cizelat cultura din care au făcut parte

Distribuie

Comunităţile evreieşti au cizelat cultura din care au făcut parte, a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu, marţi, la sesiunea inaugurală a proiectului „1.700 de ani de istorie şi cultură evreiască în Germania (321-2021)”.

„Anul acesta celebrăm 1.700 de ani de istorie şi cultură evreo-germană, prin implicarea Ministerului Culturii într-un proiect iniţiat de către Ambasada Germaniei în România şi organizat cu ajutorul Ambasadei României în Germania şi a Complexului Educaţional Laude-Reut. Scopul e admirabil, deoarece acest proiect îşi propune să educe în spiritul toleranţei şi multiculturalităţii elevi din România, Germania şi Israel. Istoria nu a fost mereu dreaptă şi fără a o privi cu luciditate riscăm să o repetăm. Dincolo de astfel de proiecte, este nevoie de mai multă educaţie chiar şi în şcoli, deoarece lipsa informaţiilor duce la apariţia prejudecăţilor. Trebuie să fim conştienţi că toate comunităţile evreieşti din toată lumea au conturat şi cizelat cultura din care au făcut parte”, a spus ministrul Culturii.

El a afirmat că pictura sau sculptura ar fi mai săracă fără Victor Brauner, Constantin Daniel Rosenthal, Arthur Segal sau Iosif Iser, literatura nu ar mai fi fost aceeaşi fără Paul Celan, Nicolae Steinhardt, Elie Wiesel, Gellu Naum, Tristan Tzara sau Mihail Sebastian, iar critica literară românească ar fi avut de suferit prin lipsa lui Tudor Vianu.

Sesiunea inaugurală de marţi a fost dedicată multiplelor faţete ale istoriei, teatrului şi literaturii evreieşti. La eveniment au participat ambasadorii Germaniei şi Israelului în România, Cord Meier-Klodt şi David Saranga, ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, actriţa Maia Morgenstern şi istoricul şi profesorul Adrian Cioroianu.