Ministrul Culturii: Din 1990 încoace, nu s-a mai achiziționat niciun fel de manuscris de către statul român

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a afirmat joi că achiziționarea a cinci manuscrise aparţinând scriitorilor Emil Cioran şi Mircea Eliade reprezintă „un moment de mare emoţie şi bucurie”, dat fiind că din 1990 statul român nu a mai făcut nicio astfel de achiziţie.

„E un moment de mare emoţie şi bucurie. Rar, deocamdată unic, pot să spun, pentru că, din 1990 încoace, nu s-a mai achiziţionat niciun fel de manuscris de către statul român. Până la urmă, în plan terestru, ca să spun aşa, este un efort de echipă, dar dincolo de asta trebuie să ai şi un pic de noroc. Aş zice că norocul e un fel de a te bate pe umăr Dumnezeu, pentru că am avut ocazia să fiu eu ministru, deşi miniştrii la Cultură se schimbă mai des ca antrenorii la Steaua, când au fost pe piaţă aceste manuscrise şi să fi avut inspiraţia să fi trecut în buget banii pentru achiziţie culturală”, a spus Romaşcanu, citat de Agerpres.

Ministrul a menţionat că ediţia princeps a lucrării „Aveux et anathemes” a lui Emil Cioran reuneşte mai puţine „mărturii şi anateme” ale lui Cioran decât sunt în manuscris.

„Un mic detaliu. (…) Odată cu ‘Aveux et anathemes’ a lui Cioran am primit şi ediţia princeps, care înţeleg că nu e tradusă în româneşte încă. Cei care vor face cercetare de istorie literară o să vadă că în carte sunt mai puţine mărturii şi anateme ale lui Cioran decât sunt în manuscris. Lipsesc vreo 20 – 30. Poate vom avea şansa să avem şi în traducere această carte a lui Cioran”, a afirmat Romaşcanu.

Citește și Manuscrisele scriitorilor Emil Cioran şi Mircea Eliade, expuse în premieră, joi, la Biblioteca Națională

„Eu îmi doresc foarte tare – sigur, ele vor trebui conservate şi, aşa cum se face cu orice obiect de preţ, păstrate pentru generaţiile viitoare – dar sper să avem ocazia să le itinerăm, să le punem în locuri unde lumea să aibă acces, pentru că tindem să citim puţin şi să vorbim mult, ca şi când am fi citit mult”, a mai spus Lucian Romaşcanu.

Cele cinci manuscrise aparţinând scriitorilor Emil Cioran şi Mircea Eliade, achiziţionate recent de către Ministerul Culturii, au fost expuse public, pentru prima dată, joi, la Biblioteca Naţională a României.

Evenimentul a avut loc în spaţiul Atrium (parter), în prezenţa directorului general al Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, amfitrionul întâlnirii, care a spus că achiziţionarea manuscriselor expuse, aflate în prezent în custodia instituţiei, reprezintă „o investiţie”.

„Noi o considerăm o investiţie, nu o cheltuială. (…) Intenţia noastră este de a le scana, astfel încât să fie puse la dispoziţia oricui este interesat, de preferinţă în sediul nostru sau la abonaţi ai Bibliotecii Naţionale a României”, a afirmat Adrian Cioroianu.

Citește și Ministerul Culturii va amenaja, la Timișoara, Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989

Manuscrisele originale, care urmează a intra în administrarea Bibliotecii Naţionale a României, sunt: „Aveux et anathemes”, autor Emil Cioran, datare 1986, exemplar unic, „Note pentru 1935-1936”, Mircea Eliade, datare 1935-1936, exemplar unic ce cuprinde schiţele autorului în creion pentru cursul „Problema răului în filosofia indiană”, „Despre filosofia medievală”, autor Mircea Eliade, datare cca 1925, exemplar unic, „Schiţe şi note asupra filosofiei yoga”, autor Mircea Eliade, datare cca 1930, exemplar unic şi „Povestea unui om nenorocit”, autor Mircea Eliade, exemplar unic, scriere din tinereţea autorului – lucrare publicată în „Cum am găsit piatra filosofală”.

În cadrul întâlnirii, prin care a fost marcată şi Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de autor (23 aprilie), Ziua Bibliotecarului din România (14 aprilie) şi împlinirea a 10 ani de la inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Naţionale, actriţa Daniela Nane a citit fragmente din opera celor doi scriitori, iar pianistul Andrei Racu de la Teatrul Muzical Ambasadorii a interpretat câteva piese clasice. 

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.