Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a încurajat vineri, în cadrul unei videoconferinţe, inspectorii şcolari generali să sprijine şcolile pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale, să pună accent pe prevenţie şi să se consulte cu Ministerul Educaţiei în „situaţia excepţională” în care o unitate de învăţământ solicită suspendarea temporară a cursurilor.
Potrivit unui comunicat remis presei, Ministerul Educaţiei a transmis, din partea Institutului Naţional de Sănătate Publică, o serie de materiale informative cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal.
„Recomandarea a fost ca accentul să fie pus pe prevenţie, să existe o comunicare strânsă cu DSP-urile şi să se ţină cont de recomandările făcute de acestea”, afirmă sursa citată.
În acest context, susţine Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare vor colabora cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi cu Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în vederea explicării şi accesibilizării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în unităţile de învăţământ, având următoarele obligaţii:
- desemnarea unei persoane responsabile de comunicarea permanentă cu direcţiile de sănătate publică;
- comunicarea către unităţile de învăţământ a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripal, transmise de Ministerul Sănătăţii, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înţelesul tuturor;
- informarea Ministerului Educaţiei cu privire la orice situaţie excepţională din punct de vedere epidemiologic constatată în unităţile de învăţământ.
Citește și Ministerul Educaţiei a lansat apelul pentru dotarea cu laboratoare inteligente a școlilor
Totodată, precizează Ministerul Educaţiei, conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar au următoarele obligaţii:
- diseminarea către părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor/preşcolarilor/ antepreşcolarilor a informaţiilor cu privire la recunoaşterea simptomelor de gripă sau alte infecţii respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătăţii;
- realizarea triajului zilnic în colectivităţi şcolare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
- asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor;
- efectuarea dezinfecţiei periodice a spaţiilor de învăţământ;
- aerisirea periodică a încăperilor;
- instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosinţă;
- recomandarea folosirii măştilor de protecţie sanitară, atât pentru personal, cât şi pentru elevi/preşcolari;
- informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicaţiilor terapeutice, izolării şi efectuării unor eventuale investigaţii suplimentare.