Mircea Diaconu a făcut primele declarații după dezvăluirile actriței Viorica Vodă la cea de-a XVI-a ediție a Premiilor Gopo care a avut loc în 3 mai 2022, despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în urma rolului interpretat în filmul „Filantropica”.
„Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui”, a declarat actrița Viorica Vodă la ceremonia de decernare a Premiilor Gopo. Când a rostit aceste cuvinte, pe scenă, alături de ea, se afla și Mircea Diaconu, colegul ei din producția „Filantropica”.
Mircea Diaconu o acuză pe actriță că ar fi avut această reacție pentru că „nu a fost angajată niciodată”.
„Toată povestea asta cu Viorica Vodă de acum două seri a început în culise. Repet, noi nu ne-am văzut de 20 de ani. Ea era foarte enervată că, mă rog, are o vârstă și ea, și nu a fost angajată niciodată, a lucrat doar pe contracte întâmplătoare sau mai mici, ăsta a fost singurul ei rol mare, restul au fost mai mici, și nu are pensie. Zicea că nu îi consideră nimeni ani de muncă, că nu poate intra în sistemul de pensii și că are copii, și că ce se face…
Citește și Actorii Mariana Mihuț şi Victor Rebengiuc, laureați pentru întreaga carieră la Premiile Gopo
Nu o mai angajează nimeni, asta era enervarea ei. Aici îi dau dreptate. Termină prea mulți tineri facultăți de artă, sunt prea mulți… Sunt atâtea școli de artă, de actorie, e o aberație. Evident că nu găsesc loc de muncă, unde să îi bagi pe toți? Contracte da, face unul astăzi, altul peste doi ani, dar asta nu înseamnă muncă sau serviciu, sau pensie. Iar asta este o problemă nerezolvată. Aici avea perfectă dreptate, și nu e singura care pățește așa ceva…”, a povestit actorul pentru fanatik.ro.
Mircea Diaconu e convins că declarațiile actriței despre hărțuirea sexuală țin de moda de la Hollywood, de fenomenul #Metoo.
„Nu am știut nimic, atunci am aflat, de-aia m-am și mirat, toată lumea m-a surprins cum mă miram. Au trecut totuși 20 de ani de atunci… Hai să vă explic cum văd eu lucrurile. Vorbim de hărțuire din clipa în care la Hollywood a fost un succes mondial. Totul a plecat de acolo. Eu știam că asta se numește bârfă de culise, amantlâc, inclus fenomenului teatral. S-au scris cărți despre primadone care făceau carieră în felul acesta”, a mai adăugat actorul.
În plus, Mircea Diaconu a mărturisit că de-a lungul carierei de aproximativ 50 de ani a văzut cum relațiile intime din lumea filmului au adus celebritatea unor persoane. Actorul sugerează că fenomenul #metoo, în care femei din întreaga lume au început să vorbească deschis despre hărțuirea sexuală și violuri, este, mai degrabă, „un produs Hollywood”.
Citește și Premiile Gopo sprijină creatorii de film din Ucraina
„La americani, când s-a început cu povestea cu #Metoo ăla, a devenit hărțuire. Altfel, este o formă de amantlâc, inclusă profesiei. Acum, nu știu foarte exact, pentru că sunt cazuri și cazuri… În tot ce am văzut de-a lungul a zeci de ani au fost cariere care s-au bazat pe genul ăsta, dar au fost și de-o parte, și de cealaltă. Or, hărțuirea, așa cum vine ea ca produs Hollywood, este făcută de regizor, de producători, de directori, cei care contează, nu de actori. Actorii nu contează”, declară Mircea Diaconu pentru sursa citată.
Actrița avea 25 de ani când a jucat rolul Dianei Dobrovicescu, o tânără blondă de care se îndrăgostește personajul principal, Ovidiu Gorea (Mircea Diaconu) în filmul „Filantropica”.
Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost.
Să nu credeți că vreau acum să mă reinventez inițiind campania #meetoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba.
Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii şi mai ales a unei fete care este aici în sală şi are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început şi îşi va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie ruşine. Atunci când va fi într-o lume a bărbaţilor sau a femeilor care, din educaţie sau lipsa de educaţie, nu îndrăznesc să spună.
Noi nu am avut. Toată generaţia noastră am crescut cu ruşine, cu pudoare”, a declarat actrița pe scenă, vizibil emoționată şi afectată de cele relatate.