Mircea Eugen Șelariu, spiritul Călanului care a strălucit în inginerie și sport

Mircea Eugen Şelariu s-a născut pe 27 februarie 1938, în Călan, județul Hunedoara. Este fiul lui Emil Şelariu, născut în 1907 la Hațeg și decedat în 1992 la Călan, care a fost expert contabil-planificator. Mama sa, Maria, născută în 1909 la Vața și decedată în 1980 la Călan, a ocupat funcția de dirigintă la oficiul PTTR din Călan. Mircea Eugen Șelariu s-a căsătorit cu Dorina-Rodica Voştinariu, rofesoară de istorie-geografie la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara. Din această uniune s-a născut Şerban-Mircea, care a devenit, la rândul său, inginer TCM cu specializarea Mecatronică.

Educație

Educația lui Mircea Eugen Șelariu a început în 1936 la Școala elementară din Călan, pe care a absolvit-o în 1940. A continuat studiile în orașul natal, terminând primele şapte clase. A urmat apoi Liceul de Băieți din Alba-Iulia (1951-1954) și cursurile Facultății de Construcții a Institutului Politehnic din Timișoara în perioada 1954-1955.

În perioada 1955-1958, Mircea Eugen Șelariu a lucrat ca tehnolog principal 1 la Uzina „Victoria” din Calan, atât la Atelierul Mecanic cât și la cea mai mare turnătorie de fontă și de neferoase din România. Ulterior, între 1958 și 1963, a continuat studiile la Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara. A fost apoi reţinut ca asistent la Facultatea de Mecanică, Catedra de TCM.

În cadrul parcursului său academic, Mircea Eugen Şelariu s-a înscris la doctorat sub îndrumarea Prof. Dr. Ing. Gh. Savii, având ca temă „Influenţa dispozitivelor asupra dinamicii sistemelor tehnologice elastice”. De-a lungul acestei etape a formării sale, și-a susținut cu succes toate cele patru examenele, precum și referatele tezei de doctorat, obținând calificativele maxime (nota 10) pentru fiecare dintre acestea.

În timpul studiilor școlii doctorale, prof. dr. ing. Gh. Savii, conducătorul său de doctorat, a decedat. În aceste circumstanțe, Mircea Eugen Șelariu a fost preluat de un alt eminent profesor, Prof. Dr. Doc.ing. Aurel Nanu.

Carieră profesională și didactică

După terminarea studiilor, între 1955 și 1958, a ocupat postul de tehnolog normator principal la Uzina „Victoria” din Călan. A continuat ca asistent universitar la Universitatea „Politehnica” din Timişoara din 1963 până în 1969. Din 1969 și până la pensionare, în 2000, a activat ca şef de lucrări la Universitatea „Politehnica” din Timișoara. După pensionare, a continuat să se dedice învățământului, lucrand un an cu cumul 100% la Universitatea „POLITEHNICA” din Timișoara și încă trei ani predând cursul de Mecatronică la secția de Educație Continuă.

După pensionare, a continuat să fie activ în domeniul său. A lucrat cu un sfert de normă la Serviciul de Proiectare al Întreprinderii Electrotimiș, la firma privată TCP-System ca proiectant-consultant și, de asemenea, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată ca cercetător principal până în 2008.

După 1989, a îndeplinit rolul de consilier la Întreprinderea de Autoturisme din Timișoara, precum și la majoritatea institutelor de cercetare și proiectare din oraș. A avut contribuții remarcabile în domeniul cercetării, concepând și proiectând diverse mașinării și dispozitive, precum ROMAPET.

Este recunoscut ca inventator, publicist și universitar, având realizări notabile în domenii precum tehnologia construcțiilor de mașini, mecanică și supermatematică. A înființat prima Specializare de Mecatronică. Aceste realizări au fost răsplătite cu numeroase distincții, printre care Premiul Academiei Române și Diploma AGIR pentru lucrarea „Supermatematica. Fundamante” Vol.I şi Vol.II, Ed. Politehnica, Timişoara, 2012; 2009

A fost invitat să țină conferințe la universități prestigioase și a avut colaborări internaționale cu instituții din Germania, URSS și SUA. Este membru de onoare în cadrul unor organizații internaționale.

Activitatea sportivă

S-a distins în competițiile de gimnastică, devenind campion absolut al județului Hunedoara și al zonelor Brașov și Timișoara în anii 1953-1954. Dedicația și pasiunea sa pentru acest sport l-au dus să devină profesor de gimnastică, absolvind simultan Școala Serală Sportivă cu secția Gimnastică din Alba Iulia.

Gimnastica nu a fost singura sa pasiune. În atletism, a obținut titlul de vicecampion național în proba de ștafetă 4 X 100 m plat, reprezentând orașul Timișoara. Nu numai că s-a distins pe pista de alergare, dar și pe terenul de fotbal. În 1955 a fost numit căpitanul primei echipe reprezentative de fotbal pentru tineret din Timișoara. A jucat fotbal pentru cluburi precum Unirea Alba Iulia în 1954, Victoria Călan între 1955 și 1963, și UM Timișoara. Experiența sa nu s-a oprit aici. A preluat și responsabilitățile de lider, devenind căpitanul echipei cadrelor didactice de la Facultatea de Mecanică.

Această incursiune în sport evidențiază polivalența și determinarea sa de a excela în orice domeniu se angajează, fie că este vorba de cercetare, proiectare sau sport.

Citește și Savanți hunedoreni: Carol Stanciu