Web3 for the Arts and Culture

MNArT va participa la Laboratorul de Inovaţie Web3 for the Arts and Culture

Distribuie

Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) a fost selectat, alături de alte 20 de prestigioase entităţi muzeale, precum Muzeul „Van Gogh” (Olanda) şi „Palais de Tokyo”, să participe în cadrul Laboratorului de Inovaţie Web3 for the Arts and Culture, destinat creşterii maturităţii digitale a MNArT şi deschiderii unor perspective inovatoare de colaborare interinstituţională privind patrimoniul cultural şi colecţiile proprii.

Urmând 60 de aplicaţii instituţionale venite dinspre 35 de ţări, We Are Museums Community în colaborare cu Fundaţia Tezos şi LAL ART, a anunţat selecţia a 20 de entităţi internaţionale, între care şi Muzeul Naţional de Artă Timişoara, a anunţat, joi, Biroul de presă al MNArT.

Instituţiile culturale selectate care vor participa în cadrul Laboratorului de Inovaţie sunt din Statele Unite ale Americii, Belgia, Germania, Franţa, Spania, Ungaria, Turcia, Columbia, Grecia, Elveţia, Ucraina, Olanda.

Laboratorul de Inovaţie Web3 for the Arts and Culture, organizat de We Are Museums, sub îndrumarea unei reţele de 35 de mentori, continuă pentru al treilea an consecutiv misiunea de a promova inovarea, educaţia şi colaborarea în sectorul artelor şi al culturii.

Programul de formare a comunităţii muzeale, condus de 35 experţi apreciaţi, printre care Regina Harsanyi, Chris Michaels şi alţii, permite muzeelor să înţeleagă, să asimileze şi să implementeze tehnologiile web3 în mod responsabil, menţionează sursa citată.

Citește și Expoziţie dedicată artistului bănăţean Oskar Szuhanek, vernisată la MNArT

În contextul actual, în care instituţiile de artă se confruntă cu provocări multiple generate de schimbări ale normelor sociale, preocupări legate de mediu şi dinamică economică, tehnologiile emergente precum web3 (tehnologia bazată pe blockchain) şi AI (inteligenţa artificială) sunt pregătite să deschidă o eră de transformare, oferind o multitudine de oportunităţi fără precedent pentru muzee şi organizaţii culturale de a-şi reinventa rolurile, de a implica publicul în experienţe inovatoare şi de a naviga la intersecţia complexă dintre artă, tehnologie şi societate.

Programul de formare WAC Museums este conceput pentru a capacita profesioniştii din domeniul muzeelor cu instrumentele necesare nu numai pentru a înţelege inovaţia în curs de desfăşurare a web3, ci şi pentru a încuraja gândirea critică cu privire la implicaţiile sale etice, sociale, juridice şi de mediu.

Printr-un program de formare online, sesiuni live şi îndrumare de specialitate din partea unor experţi de marcă.

De asemenea, programul analizează aplicaţiile practice ale web3 pentru muzee, inclusiv achiziţiile de artă, strategiile inovatoare de implicare a publicului etc.

O reţea de 35 de mentori de renume, printre care Wade Wallerstein (Gray Area, Outland), Nina Roehrs (Roehrs & Boetsch), Judy Mam (dada.art), Anika Meier (Expanded.art), Gretchen Andrew (artist), John Karp (NFT Factory) şi Charlotte Kent (Montclair State University), vor oferi îndrumare şi informaţii pe tot parcursul programului, asigurându-se că participanţii vor primi sprijin şi expertiză pe subiect. 

Parte din rețeaua noastră: Facla.ro | Enciclopedic.ro