MNIR organizează o micro-expoziţie dedicată jurnalistului Mircea Carp

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în colaborare cu familia Carp şi fotograful Octavian Bâlea, anunţă deschiderea micro-expoziţiei „Mircea Carp. Şoim al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu”. Aceasta este organizată cu ocazia aniversării cunoscutului ziarist, care pe 28 ianuarie va împlini un secol de viaţă.

Sunt expuse obiecte şi fotografii rare din colecţia familiei Carp şi a domnului colonel Ioan Mexi, care prezintă legătura strânsă dintre Mircea Carp şi Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, precum şi o insignă de „Şoim”, oferită absolveţilor celei mai prestigioase unităţi de învăţământ militar din România.

Publicul vizitator va putea admira, de asemenea, fotografii realizate de Octavian Bâlea în vara anului 2022, care îl înfăţişează pe venerabilul absolvent al liceului militar. Pentru realizarea acestora au fost folosite trei camere diferite, pe trei formate diferite.

Astfel, pentru fotografia în format mare pe suport de emulsie ortocromatică, precum cele din secolul al XIX-lea, s-a folosit o cameră Stenopeika, construită de Samuele Picoli, în atelierul său din Toscana, împreună cu un obiectiv Rodenstock 300 mm. f:5,6. Fotografia pătrată este realizată cu o cameră Rolleiflex din anul 1940, cu obiectiv Zeiss Tessar 75 f:3,5, tipică corespondentului de presă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Restul portretelor au fost realizate cu o cameră Leica M6 şi un obiectiv Summicron 50 f:2, un aparat folosit în mod curent de fotoreporteri în perioada anilor 1980.

Citește și Micro-expoziţia ”Maria Rosetti – simbol al României Moderne”, la MNIR

Pentru români, instaurarea comunismului a reprezentat o schimbare radicală de valori, suprimarea libertăţii de exprimare şi convieţuirea forţată cu un sentiment de angoasă, de teamă acută faţă de represaliile regimului de dictatură. Libertatea şi speranţa veneau pe calea undelor radio din Statele Unite şi din Europa Occidentală, foarte mulţi români adoptând o atitudine de rezistenţă la propaganda comunistă prin ascultarea posturilor care emiteau din lumea liberă.

Una dintre vocile care a oferit speranţă românilor în această perioadă a fost cea a lui Mircea Carp, care li s-a adresat mai întâi de la microfonul postului de radio Vocea Americii şi, ulterior, de la Radio Europa Liberă. Generaţii de români îl asociază pe Mircea Carp cu vocea clară şi fermă a crainicului de radio, însă puţine persoane cunosc faptul că decanul de vârstă al presei româneşti din exil este la origine militar, ofiţer al Armatei Regale Române, care a purtat cu mândrie uniformele a două arme de elită: tancuri şi cavalerie. Încă din copilărie, Mircea Carp şi-a dorit să urmeze o carieră militară, o influenţă deosebită în acest sens având-o tatăl său, Constantin Carp, ofiţer de cavalerie şi veteran al Primului Război Mondial.

În anul 1936, Mircea Carp s-a înscris la Liceul Militar „General George Macarovici” din Iaşi. Patru ani mai târziu, a fost transferat la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, situat în apropierea oraşului Târgovişte, vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti, liceul reprezentând un veritabil simbol al României Mari.

Citește și MNIR: Vizitarea expoziţiei „Dacia. Ultima frontieră a romanităţii” – prelungită până în mai

Absolvenţi ai primei promoţii, elevi şi profesori deopotrivă, au participat la acţiuni militare în timpul Primului Război Mondial. Aflată sub patronajul familiei regale, instituţia de învăţământ a deţinut un statut distinct. Aici, Mircea Carp i-a întâlnit pe: Ioan Mexi, Nicolae Roboiu, Sorin Enescu, Mircea Antonescu, Mihai Gheorghe Antonescu, Emil Arendt şi Tudor Cazacu. Acesta a absolvit cursurile liceale în anul 1942, făcând parte din a 27-a promoţie şi, totodată, dintr-o generaţie care peste puţin timp avea să cunoscă drama războiului şi, ulterior, ororile regimului comunist.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 28 ianuarie – 26 februarie şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 09.00 – 17.00.

Curatori: Flavius Nicolae Roaită, muzeograf în cadrul MNIR şi Octavian Bâlea, fotograf şi designer.