Bătălia Galiției, cum este denumită, între Rusia și Austro-Ungaria, care a avut loc la începutul Primului Război Mondial, în anul 1914, a înregistrat un număr imens de pierderi de vieţi printre românii din toate comitetele Transilvaniei: Caraş-Severin (4.669 morţi şi 2.664 dispăruţi), Bihor (4.205 morţi şi 2.778 dispăruţi), Hunedoara (3.840 morţi şi 2.721 dispăruţi), Arad (3.580 morţi şi 2.068 dispăruţi), Solnoc-Dobâca (3.107 morţi şi 2.472 dispăruţi), Cojocna (2.380 morţi şi 1.811 dispăruţi), Alba Inferioară (2.257 morţi şi 1.806 dispăruţi), Sălaj (2.227 morţi şi 1.697 dispăruţi), Timiş-Torontal (2.333 morţi ), Turda-Arieş (1 .915 morţi).
Cu origini într-o familie de țărani din satul Valea Sângeorgiului, UAT Călan, Moisă Ocolișan a avut șansa să supraviețuiască, nu fără să fie afectat de cele trăite.
Cu toate că până la sfârșitul campaniei din 1914, autoritățile austriece şi ungare au reuşit să mobilizeze 2,3 milioane de soldați, aparținând tuturor naționalităților, au suferit înfrângeri grele și au fost gonite din Galiția, în timp ce Armata Rusă a capturat Lembergul și, timp de aproape nouă luni, au ocupat Galiția de Est. Despre toate aceste evenimente, trăite chiar de el în cei aproape trei ani pe front, ne descrie într-un poem, manuscris din 1914, întins pe o sută de pagini în format A6. Nu este singura creație de acest fel a acestuia, lăsată ca mărturie a faptelor sale în anii de cătănie.
Moisă Ocolișan s-a născut, se presupune că în jurul anului 1894 -1895, în satul Valea Sângeorgiului, unde au văzut lumina zilei și regizorul maghiar de origine română, Szőts István și Virgil Ciocan, ultimul președinte al Despărțământului județean Deva al ASTRA.
Citește și Soldați din Călan, voluntari în Legiunea Voluntarilor Români din Italia, decorați de Carol al II-lea
Creațiile sale, în care ni se înfățișează adesea cu realizări și dezamăgiri, cu vise și deziluzii, dar mai ales cu înfrângeri, ilustrează intensitatea luptelor duse de Armata Română în Galiția: „Dar sârbul a fost puțin/n-a putut fără sprijin/cu rușii s-au înțeles/de ajutor ei i-au trimes/al nostru scump împărat/pe care nu l-au lăsat ci război i-au declarat (…) Când luna august sosi/mobilizarea veni./Cum e în lumea ce-a mai mare/se chemă mobilizare,/tineri și bătrâni de loc/iasă gata toți de foc/că dușmanul e cam tare/ne trebe putere mare;/sâmbătă m-au înștiințat,/sâmbătă am și plecat.” Poezia continuă în același registru. Mărturiile sunt de multe ori cutremurătoare și greu de crezut astăzi.
A trăit multe episoade care și-au lăsat adânc amprenta în memoria lui, mai ales că nu trecuse cu mult de vârsta majoratului. Sunt descrise cu regularitate atrocități ale armatei ruse împotriva civililor: „tot pușcați, răniți vedeam,/fără mâini, fără picioare/și în ei multe pătrișoare./Civilii din Galiția/fugeau spre Ungaria/și spuneau și ei săracii/că-i omoară rău cazacii.” Dar și momentul în care militari din Armata Română ucid prin spânzurare preotul, acuzat de trădare: „căci pe popa l-au găsit/că pe-ai noștri i-au pârât.”
Citește și Eroii Călanului (1916-1949): Morți şi dispăruți
De multe ori, țeapăn de frig ori lihnit de foame, mușcat de ploșnițe și cârcâind de păduchi, cum bine reiese din poemul scris sub formă de jurnal, Moisă Ocolișan a fost nevoit să înfrunte: „vânturi grele, ploi adânci,/de-ți venea numai să plângi.”
Starea sufletească de o copleșitoare trăire interioară se întinde pe întreg manuscrisul, este de înțeles dacă ne gândim la evenimentele trăite și la care a fost martor, la zecile de tineri militari și civili uciși sub ochii lui: „vedeam șanțurile pline/de plângea inima în mine.”
În 1916, Armata Rusă, în urma ofensivei din iunie-septembrie, a silit Armata Austro-Ungară să se retragă din Galiția răsăriteană și din Bucovina, este și anul când se presupune că Moisă Ocolișan s-ar fi retras de pe front și s-a întors la vatră.
În 1918 îl aflăm pe lista cu subscrișii din Valea Sângeorgiului care l-au delegat din partea comunei la Marea Adunare de la Alba-Iulie pe Ilie Fântânesc (n. 1895 – d. 1974).