Monument dedicat memoriei actorului Vladimir Găitan

Distribuie

Un monument de for public dedicat memoriei actorului Vladimir Găitan va fi dezvelit duminică, pe strada Sf. Dumitru, în faţa Teatrului de Comedie.

Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, va avea loc de la ora 13,00.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, la eveniment vor participa regizorul Vlad Massaci, directorul Teatrului de Comedie, actriţa Gloria Găitan, actorul George Mihăiţă şi Mircea Mureşanu, reprezentant al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

Monumentul completează seria celor douăsprezece monumente de for public din cadrul proiectului „Aleea Comediei”, în memoria actorilor Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Iurie Darie, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Ion Lucian, Ştefan Tapalagă, Vasilica Tastaman, Cornel Vulpe, Silviu Stănculescu.

Încă de la înfiinţarea Teatrului de Comedie (5 ianuarie 1961), Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Iurie Darie, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Vladimir Găitan, au scris pagini de aur în istoria comediei româneşti.

Spectacole precum „Troilus şi Cresida”, „Rinocerii”, „Celebrul 702”, „Şeful Sectorului Suflete”, „Umbra”, „Fuga”, „Capul de răţoi”, „Alcor şi Mona”, „Preşul”, „Livada de vişini”, „Trei surori” sau „Poker” au beneficiat de aportul covârşitor al actorilor, dobândind premii importante în cadrul tuturor festivalurilor la care au participat, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Citește și Kris Kristofferson, actor şi star al muzicii country, a murit la vârsta de 88 de ani