Municipiul Iaşi a fost inclus în Reţeaua Oraşelor Creative UNESCO

Distribuie

Municipiul Iaşi se alătură Reţelei UNESCO de Oraşe Creative (UCCN), la categoria Literatură, a anunţat miercuri Primăria Iaşi.

Potrivit reprezentanţilor primăriei ieşene, această iniţiativă a UNESCO urmăreşte consolidarea parteneriatelor între oraşele membre ale reţelei, care numără în prezent 350 de oraşe din peste 100 de ţări, domeniile creative fiind Meşteşuguri şi Artă Populară, Design, Film, Gastronomie, Literatură, Arte media şi Muzică.

Municipiul Iaşi a fost inclus la categoria Literatură, în urma unei aplicaţii depuse în luna iunie a acestui an de către Primăria Municipiului Iaşi. 

„Intrarea Iaşului într-un club select al oraşelor creative, sub patronajul UNESCO, nu este o întâmplare. Capitala Moldovei găzduieşte anual o serie impresionantă de concerte, festivaluri de literatură, de film, de modă, de arte vizuale şi de arhitectură, pe lângă conferinţe ştiinţifice din cele mai diverse domenii”, a declarat miercuri primarul Iaşiului Mihai Chirica.

Citește și OAR Iași – Arhitecții ieșeni redefinesc experiența urbană

Aplicaţia depusă de Primăria Municipiului Iaşi subliniază contribuţia oraşului în domeniul literaturii şi se referă, printre altele, la organizarea mai multor evenimente importante la Iaşi, precum Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), Festivalul Internaţional de Poezie, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, Romanian Creative Week,  CLASSIX International Festival, Serile Filmului Românesc.

”Ca membru al Reţelei Oraşelor Creative UNESCO, Iaşul are ocazia de a încheia parteneriate şi de a realiza schimburi de experienţă cu celelalte oraşe din reţea şi, totodată, de a accesa fonduri naţionale, europene sau internaţionale pentru diverse proiecte culturale. „Oraş al creatorilor”, Iaşul îşi va dezvolta în continuare strategia culturală tocmai pornind de la acest statut de oraş creativ, care presupune sprijinirea constantă şi promovarea intensă a tuturor evenimentelor culturale din oraş”, se arată într-un comunicat al primăriei ieşene.

Iaşul este al doilea oraş din România care devine membru al Reţelei UNESCO de Oraşe Creative, după Cluj-Napoca (2021 – Film).