Cluj-Napoca este cunoscut ca un oraș universitar și cultural vibrant, dar acesta riscă să piardă una dintre cele mai valoroase comori: Muzeul de Artă. Acesta este situat în Palatul Banffy, o clădire emblematică din Piața Unirii, și găzduiește o colecție impresionantă de peste 16.000 de opere de artă, estimate la sute de milioane de euro.
Șocul a venit sub formă unei somații legale care cere muzeului să predea două treimi din clădire unei presupuse moștenitoare a fostului baron Banffy. Directorul instituției, Lucian Năstasă-Kovacs, a reacționat vehement, subliniind absurditatea situației. „Muzeului de Artă i s-a luat viitorul!” a exclamat el, punând sub semnul întrebării autenticitatea moștenirii și făcând aluzii la posibile „aranjamente imobiliare”.
În absența unei intervenții, Cluj-Napoca riscă să transforme un templu al artei într-un hotel de lux. Se discută faptul că în acel loc ar urma să fie construit un hotel. Lucian Năstasă-Kovacs a criticat lipsa de acțiune din partea autorităților: „Nimeni nu a mișcat un deget pentru a salva ceea ce se mai poate!” A invocat ideea „Exproprierii pentru cauză de utilitate publică”, dar a sugerat că acest apel ar fi ignorat.
Controversele legate de retrocedări nu sunt un fenomen nou în România postcomunistă, dar cazul Muzeului de Artă din Cluj atinge un punct sensibil, având în vedere importanța culturală și patrimonială a instituției. De la Grigorescu și Pallady, până la Tonitza și Hollósi, muzeul a fost un sanctuar pentru iubitorii de artă, români și străini deopotrivă.
Este o ironie ca un oraș cunoscut pentru calitatea sa de viață și „cinci stele” să riscă să înlocuiască un tezaur artistic cu un hotel de „cinci stele”. Muzeul de Artă din Cluj nu este doar o clădire; este un simbol al identității și istoriei unui popor.