Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca se redeschide pentru public, luni, de Ziua Culturii Naţionale, în ultimii 6 ani fiind închis pentru reabilitare şi după ce clădirea, Casa Hintz, a fost retrocedată fostului proprietar, informează Agerpres.
Curatorul Muzeului Farmaciei, Ana Maria Gruia, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că prima farmacie publică din Cluj a fost deschisă în jurul anului 1550 şi că spaţiul actual al muzeului a fost casa Farmaciei Mauksch – Hintz timp de aproape 200 de ani.
„Structura internă a farmaciei şi rolul fiecărei încăperi pot fi reconstituite. Iniţial, officina, adică magazinul farmaciei, se afla într-o sală decorată cu picturi baroce, ulterior fiind mutate în sala orientată către piaţă. La nivelul parterului, farmacia dispunea de un laborator şi o cameră de depozitare, accesibile farmaciştilor şi asistenţilor. Subsolul era folosit pentru stocarea lichidelor şi a substanţelor sensibile la variaţii de temperatură, iar podul servea la uscarea plantelor medicinale. Familia deţinătorilor farmaciei locuia la etaj”, a spus Ana Maria Gruia.
La rândul său, Directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), Felix Marcu, a declarat că Muzeul Farmaciei adăposteşte o colecţie impresionantă de peste 7.000 de obiecte autentice, dintre care 200 sunt instrumente medicale vechi, recipiente diverse şi manuscrise, aparatură medicală, dar şi patul de consultaţie al profesorului Iuliu Haţieganu.
Citește și Cluj: UBB atrage cei mai mulţi cercetători străini, dintre universităţile româneşti
„Este o colecţie vie, care se îmbogăţeşte în fiecare an”, a precizat Felix Marcu.
Investiţia în reabilitarea Muzeului Farmaciei s-a ridicat la peste 1,1 milioane de lei, trei sferturi din sumă fiind asigurată de Ministerul Culturii, restul de MNIT.
Muzeul Farmaciei a fost închis în 2018 după ce clădirea a fost retrocedată în 2008 fostului proprietar, Hintz Gyorgy, care a început în 2018 lucrări de reabilitare şi modernizare, lucrări care au costat câteva milioane de euro.
Muzeul poate fi vizitat de marţi până duminică între orele 10,00-18,00, cu ultima intrare la ora 17,30. Costul biletului este de 30 de lei pentru adulţi şi 7,5 lei pentru elevi şi studenţi.
Muzeul Farmaciei oferă audioghiduri gratuite în limbile română şi engleză, broşuri informative în trei limbi, dar şi ghidaj specializat al unui muzeograf.
Muzeul este parte a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi deschiderea pentru public are loc luni, la ora 17,00.