Muzeul Luvru din Paris, cel mai frecventat muzeu din lume, va limita numărul de vizitatori zilnici la 30.000 „pentru a facilita o vizită confortabilă şi pentru a asigura condiţii optime de lucru pentru personalul muzeului”, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Înainte de pandemie, Luvru putea primi până la 45.000 de vizitatori în fiecare zi, potrivit Art Newspaper. Când a fost redeschis după lockdown, în iulie 2020, nu a limitat oficial capacitatea.
Muzeul a decis să-şi limiteze vizitele zilnice în iunie 2022, la scurt timp după anunţul că Laurence des Cars va fi următorul preşedinte-director, dar înainte ca ea să preia oficial conducerea, la 1 septembrie.
Muzeul Luvru a anunţat schimbarea oficială a numărului de vizitatori zilnici odată cu prezentarea cifrelor sale oficiale pentru 2022. Anul trecut, a primit 7,8 milioane de vizitatori, în creştere cu 120% faţă de cifrele din 2021, dar încă în scădere cu 19% faţă de vârful său de 9,6 milioane în 2019.
Din cei 7,8 milioane care au vizitat Luvru în 2022, 30% au fost francezi şi 70% au fost străini, vizitatorii din SUA reprezentând 18%. Vizitatorii din Asia „au fost practic absenţi, în ciuda unei mici creşteri la sfârşitul anului”, potrivit raportului. Cifre suplimentare arată că 45% dintre vizitatori aveau sub 25 de ani, 60% erau vizitatori pentru prima dată şi 225.000 de vizitatori au beneficiat de programul extins de vineri seara al Luvru.