Muzeul Municipiului Bucureşti s-a alăturat proiectului „ProEuropeana – Biblioteca Digitală a Publicaţiilor Culturale”

Distribuie

Lucrări greu accesibile sau care nu se găsesc în biblioteci – studii ştiinţifice, volume de istorie, artă şi arheologie, reviste de specialitate, apărute sub egida Muzeului Municipiului Bucureşti – vor putea fi accesate în urma colaborării instituției muzeale la proiectul „ProEuropeana – Biblioteca Digitală a Publicaţiilor Culturale”.

„Graţie unei excelente colaborări cu Institutul Naţional al Patrimoniului, Muzeul Municipiului Bucureşti s-a alăturat proiectului „ProEuropeana – Biblioteca Digitală a Publicaţiilor Culturale”, astfel că suntem bucuroşi să vă anunţăm că puteţi accesa şi chiar descărca lucrări mai greu accesibile sau care nu se găsesc uşor în biblioteci, accesând acest link: https://bit.ly/3m1igKd. La fel ca iniţiatorii proiectului (https://biblioteca-digitala.ro/), am considerat prioritar să facem accesibile specialiştilor din ţară, dar şi unui public cât mai larg, studii ştiinţifice, volume de istorie, artă şi arheologie, reviste de specialitate apărute sub egida Muzeului Municipiului Bucureşti. Iniţiatorii au colaborat îndeaproape cu Biblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti”, informează MMB, într-o postare pe Facebook.

ProEuropeana digitizează cât mai multe din periodicele muzeale sau editate de alte instituţii, precum centrele culturale, institute de cercetare sau biblioteci.

Citește și Interviu cu managerul firmei Arcanum, Biszak Sándor

Biblioteca digitală a fost creată în special ca urmare a dorinţei de a contribui la accesarea mai largă a rezultatelor cercetărilor istorice şi arheologice, desfăşurate de specialiştii românii din domeniile amintite. Această motivaţie a fost animată şi de preocuparea mondială, înlesnită de revoluţia tehnologică a internetului şi a dispozitivelor mobile, pentru partajarea informaţiilor simultan de un număr nelimitat de utilizatori, scriu responsabilii proiectului.

Motivaţia a fost animată şi de preocuparea mondială, înlesnită de revoluţia tehnologică a internetului şi a dispozitivelor mobile, pentru partajarea informaţiilor simultan de un număr nelimitat de utilizatori.

Dezvoltarea proiectului a fost impulsionată şi de lansarea de către Comisia Europeană a proiectului bibliotecii digitale europene, Europeana (europeana.eu) şi a obligaţiilor care i s-au trasat României prin „Recomandarea Comisiei Europene din 27.10.2011 privind digitizarea şi accesibilitatea online a materialului cultural şi conservarea digitală”.