Muzeul Naţional Brukenthal va avea din 29 decembrie un sistem de audio-guide

Distribuie

Muzeul Naţional Brukenthal va avea din 29 decembrie un sistem de audio-guide în toate spaţiile expoziţionale permanente. Sistemul este implementat în colaborare cu Discover România şi va putea fi descărcat pe telefon. Preţul este de 20 de lei şi poate fi selectat în limbile română şi engleză, urmând ca în viitor să fie implementat şi în limbile germană, italiană şi spaniolă.

„Este un gând mai vechi de a implementa acest audio-guide. Din păcate nu s-a putut implementa acum 5 ani de zile. Am continuat dialogul cu cei de la Discover România care au o colecţie vastă de muzee din toată ţara. „Lasă muzeul să vă vorbească” este titlul proiectului nostru. Aplicaţia a fost proiectată cu o interfaţă prietenoasă şi intuitivă de a ghida vizitatorul şi utilizatorul audio-guide cu uşurinţă prin toate funcţionalităţile, oferind o experienţă plăcută şi un acces facil la informaţie.

De asemenea, în cadrul aplicaţiei Descoperă România: O Călătorie Digitală prin cele mai importante muzee, utilizatorii pot descărca şi alte informaţii ale altor muzee sau oraşe din România. Am început acest amplu proces la Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie şi Muzeul de Istorie Naturală. Din păcate au trebuit în primul rând realizate textele de ghidaj pentru toate spaţiile, apoi au trebuit traduse şi înregistrate. Lansăm acest proiect acum cu expoziţia Capodopere.

Este bine ştiut că Muzeul Naţional Brukenthal deţine un număr considerabil de opere artistice realizate de artişti importanţi: Tiţian, Rubens, Van Eyck, Hans Memling, Lorenzo Lotto, Lucas Cranach, Caroto, Veronese, Pieter Bruegel cel Tănăr şi mulţi alţii. Fiecare artist şi fiecare lucrare are o poveste interesantă şi este păcat ca vizitatorul care ne trece pragul să nu le cunoască”, a spus Alexandru Constantin Chituţă, managerul Muzeului. 

Ghidul expoziţiei „Capodopere” cuprinde 40 de lucrări de pictură şi sculptură şi a fost realizat de dr. Dana Roxana Hrib, director general adjunct al Muzeului Naţional Brukenthal.

Citește și Capodopere ale Muzeului Brukenthal, expuse la Art Safari București