NASA a publicat noi imagini realizate de telescopul spațial James Webb a unei exoplanete îndepărtate, o lume extraterestră din afara sistemului nostru solar.
Este vorba de exoplaneta HIP 65426 b, un gigant gazos de până la 12 ori mai mare decât Jupiter, care se află la aproximativ 385 de ani lumină de Pământ, potrivit The Independent.
NASA a anunțat descoperirea, care face parte dintr-un studiu în derulare, dar cu toate acestea, rezultatele nu au fost încă verificate de alți oameni de știință și nu au fost publicate într-un jurnal științific.
„Acesta este un moment de transformare, nu numai pentru Webb, ci și pentru astronomie în general”, a declarat Sasha Hinkley, profesor de fizică și astronomie la Universitatea din Exeter din Marea Britanie și principalul cercetător din echipa care studiază exoplaneta.
În anul 2017, HIP 65426 b a fost descoperită pentru prima dată de către Observatorul European de Sud din Chile, care a văzut exoplaneta în lungimi de undă scurte ale luminii infraroșii.
Citește și NASA a lansat noi imagini ale lui Jupiter cu ajutorul telescopului spaţial James Webb
De asemenea, imaginile surprinse de telescopul spațial James Webb nu sunt primele imagini directe cu exoplanete. Telescopul spațial Hubble a reușit să surprindă alte lumi extraterestre, iar oamenii de știință sunt convinși că nu vor fi nici ultimele.
„Sunt mult mai multe imagini ale exoplanetelor care vor urma, care vor modela înțelegerea noastră generală a fizicii, chimiei și formării lor. S-ar putea chiar să descoperim și planete necunoscute anterior”, a spus cercetătorul Aarynn Carter de la Universitatea din California, Santa Cruz, care a analizat noile imagini Webb ale HIP 65426 b.
Baby’s first exoplanet capture. 🍼 @NASAWebb took its first direct image of a planet outside of our solar system, roughly six to 12 times the mass of Jupiter.
— NASA (@NASA) September 1, 2022
Peek into future possibilities of studying distant worlds with Webb: https://t.co/4KXMppk66y pic.twitter.com/scShr42E87