NASA desemnează prima femeie astronaut şi primul astronaut de culoare

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat luni numele primei femei şi a primului afro-american desemnaţi vreodată în cadrul unei echipe de astronauţi pentru o misiune selenară, ei fiind aleşi alături de alţi doi membri pentru a efectua anul viitor prima călătorie cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de 50 de ani, transmite Reuters.

Christina Koch, ingineră care deţine recordul pentru cea mai lungă perioadă continuă petrecută în spaţiu de o femeie, a fost numită specialistă în cadrul misiunii, alături de Victor Glover, aviator în cadrul U.S. Navy, care a fost selectat ca pilot al Artemis II.

Glover, care a făcut parte din cel de-al doilea zbor cu echipaj uman al capsulei Crew Dragon a companiei SpaceX, urmează să devină primul astronaut de culoare trimis într-o misiune selenară.

Citește și NASA va numi prima femeie în fruntea departamentului ştiinţific al agenţiei 

Echipajul alcătuit din patru membri este completat de Jeremy Hansen, primul canadian ales pentru un zbor către Lună, numit specialist în cadrul misiunii, şi Reid Wiseman, un veteran al Staţiei Spaţiale Internaţionale, care va fi comandantul misiunii Artemis II.

Cvartetul Artemis II a fost prezentat într-o conferinţă televizată desfăşurată la Centrul Spaţial Johnson din Houston, baza de control a misiunii NASA.

Artemis II, care nu va include o aselenizare, va marca debutul misiunii cu echipaj uman în cadrul unui program succesor al Apollo, care vizează revenirea astronauţilor pe suprafaţa selenară la sfârşitul acestui deceniu şi, în cele din urmă, stabilirea unui avanpost sustenabil pe Lună, o piatră de temelie pentru viitoarea explorare umană a planetei Marte.