O carte apărută în Franța pretinde că poate dovedi existența lui Dumnezeu cu argumente științifice

Autorii volumului „Dieu, la science, les preuves” („Dumnezeu, știința, dovezile”), care a depășit pragul de 100.000 de exemplare vândute, au spus că descoperirile astronomice din secolul al XX-lea infirmă teoria unui Univers atemporal, informează AFP.

La doar trei luni de la publicare, cartea semnată de inginerul Michel-Yves Bollore şi absolventul de Politehnică Olivier Bonnassies se bucură de un mare succes şi a devenit bestseller în Franţa, în pofida scepticismului manifestat de numeroşi oameni de ştiinţă.  

Michel-Yves Bollore, catolic şi frate al lui Vincent Bollore, unul dintre cei mai renumiţi industriaşi francezi, a lucrat trei ani pentru a scrie „cartea care nu exista”, a dezvăluit el pentru AFP, scrie Agerpres.

Fraţii Bogdanoff, cei mai cunoscuți gemeni din Franţa, care au murit de curând după ce au contractat COVID-19, au participat și ei la realizarea noului bestseller și au găzduit o conferință pe tema cărții în noiembrie, potrivit France24.

Lucrarea pretinde, „într-un singur volum, accesibil pentru toţi”, că poate să descrie maniera în care descoperirile astronomice din secolul al XX-lea au readus în atenţia publicului problema Creaţiei.

Citește și Lucian Romașcanu: Acei puțini ani ai Luceafărului i-au fost de ajuns să străbată veacurile

Timp de aproape patru secole, prin intermediul lui Galileo, Newton, Darwin, „ştiinţele au arătat că un creator nu era necesar pentru a explica Universul. Şi au făcut-o atât de bine, încât la începutul secolului al XX-lea, materialismul triumfa”, a spus Bollore.

Apoi, „ca un mare pendul”, mişcarea a repornit în sens invers, odată cu descoperirile despre Big Bang, expansiunea Universului, moartea sa termică – teorii care, potrivit lui Michel-Yves Bollore, au infirmat teza unui Univers imuabil, întrucât acesta ar avea „un început şi un sfârşit”.

În mediul ştiinţific, chiar şi în cel al cercetătorilor care cred în Dumnezeu, demersul celor doi scriitori nu a convins deloc, ba chiar a deranjat.

„Noţiunea de ‘dovezi’ stârneşte polemici”, a subliniat Thierry Magnin, fizician şi preot. „Deşi ai dreptul să crezi că există un mare ceasornicar, nu ai dreptul să spui că această idee este ‘o dovadă’. Să articulezi ştiinţa cu religia nu înseamnă să confunzi lucrurile”, a adăugat el.

„Să dovedeşti ştiinţific existenţa lui Dumnezeu înseamnă să dai dovadă de o anumită naivitate”, a declarat Etienne Klein, specialist în filosofia ştiinţelor, într-un interviu acordat pentru săptămânalul L’Express.

Potrivit teologului şi fizicianului Francois Euve, cartea are un succes atât de mare deoarece răspunde unei „căutări de referinţă, într-o perioadă de incertitudine despre viitorul lumii”. Însă după părerea lui, ştiinţa „nu are vocaţia de a răspunde acestei căutări”.

Există însă ceva şi mai problematic: a doua parte a cărţii conţine dovezi „din afara ştiinţei”, care se sprijină pe Biblie, pe „destinul extraordinar” al poporului evreu şi miracolul Fatimei pentru a invalida inexistenţa lui Dumnezeu. Potrivit jurnaliştilor de la L’Express, fizicianul american Robert Wilson, laureat al premiului Nobel, nu ar fi semnat prefaţa cărţii dacă ar fi citit această parte a volumului.

„Nu deţin niciun text care să ateste regretele sale”, a răspuns Michel-Yves Bollore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.