O inscripţie rară în limba canaanită, descoperită pe un pieptăn

Israel: O inscripţie rară în limba canaanită, descoperită pe un pieptăn

Distribuie

O inscripţie rară în limba canaanită pe un pieptăn de fildeş, descoperit în sudul Israelului, a fost dezvăluită miercuri de arheologii israelieni, relatează AFP.

Având dimensiunile 3,5 cm pe 2,5 cm, acest pieptăn datând din anul 1.700 î.Hr. a fost descoperit în 2017 la situl arheologic Tel Lachish, însă fraza în limba canaanită a fost descoperită abia anul acesta, a anunţat Universitatea Ebraică din Ierusalim într-un comunicat.

„Fie ca această apărare să elimine păduchii din păr şi din barbă”, se poate citit pe pieptăn, o frază care reprezintă „dovada directă” a utilizării alfabetului canaanit în viaţa de zi cu zi din acea perioadă, a explicat Yossef Garfinkel, profesor de arheologie.

„Aceasta este prima frază în limba canaanită descoperită în Israel”, a spus el.

Lachish, situată la aproximativ 40 de kilometri sud-vest de Ierusalim, a fost o localitate importantă în perioada canaanită. Arheologii au mai descoperit 10 inscripţii similare, însă niciodată o frază întreagă.

Se crede că pieptănele ar fi fost importat şi considerat un articol de lux, a precizat Universitatea Ebraică.

Termenul Ţara Canaanului este folosit în povestea biblică pentru a descrie teritoriul situat între Mediterana şi Iordan, înainte de cucerirea sa de către Iosua şi triburile lui Israel ieşite din Egipt, în jurul anului 1200 î.Hr.

Citește și Arheologii din Italia au descoperit 24 de statui antice din bronz în Toscana