Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) împreună cu Fundația Doina Cornea și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj (MNIT), organizează în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cea de-a șaptea campanie de investigații arheologice la Târgu Ocna. Acțiunea continuă căutările pentru recuperarea și identificarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în penitenciarul din localitate.
Cercetările vor începe în ziua de 16 mai 2022 și se vor desfășura în zona cimitirului parohial aflat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinții Împărați, situată lângă penitenciar. Acestea vor fi efectuate de un colectiv de arheologi, specializat în astfel de intervenții, condus de d-nul Gheorghe Petrov de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj.
Citește și Apel către rudele și urmașii deținuților politici morți la Periprava și Târgu Ocna
Cazul deținuților politici morți în acest penitenciar și a locurilor unde au fost înhumați, face obiectul unui dosar de cercetare penală aflat în lucru la Secția Militară din cadrul Parchetului General. Acţiunea se desfășoară cu acordul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, fiind sprijinită de Primăria orașului Târgu Ocna și Parohia Sfinții Împărați. Finanțarea activităților este asigurată din donații particulare prin intermediul Fundației Doina Cornea.
AFDPR face un apel către acei urmași ai victimelor decedate în penitenciarul din Târgu Ocna, care nu au fost încă identificați și contactați, pentru a intra în legătură directă cu responsabilul acțiunii, d-nul Gheorghe Petrov (tel. 0744516108), în vederea îndeplinirii formalităților necesare pentru raportarea acestora către autoritățile care au în sarcină stabilirea identității osemintelor recuperate.
Sergiu RIZESCU
Președinte al AFDPR