O nouă reprezentaţie a legendei Meşterului Manole – sâmbătă, cu Viorica Vatamanu

Distribuie

O nouă reprezentaţie a legendei Meşterului Manole, într-un recital susţinut de cunoscuta interpretă Viorica Vatamanu, în regia lui Gavriil Pinte, care pune în cheie contemporană cunoscuta baladă, va avea loc, sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă al României.

„Viorica Vatamanu revine la MNAR, sâmbătă, 25 martie, de la ora 16,00! Vă invităm să descoperiţi minunata legendă a Meşterului Manole într-un spectacol emoţionant în regia lui Gavriil Pinte. Evenimentul se va desfăşura printre frescele şi icoanele din sala dedicată lui Neagoe Basarab, în Galeria de Artă Veche Românească”, transmite MNAR, într-o postare pe Facebook..

Accesul se face în limita a 20 de persoane, cu achitarea biletului de intrare în Galeria Naţională, fără programare prealabilă.

Potrivit MNAR, spectacolul comunică emoţia care însoţeşte legenda mănăstirii de la Curtea de Argeş şi sfârşitul tragic al celor care au construit-o, prin intermediul muzicii, poeziei, dar şi printr-o serie de efecte sonore, realizate cu instrumente speciale.

Spectacolul a fost gândit ca un element complementar expoziţiei „Dincolo de legendă. Neagoe Basarab”, deschisă în perioada 1 decembrie 2021 – 31 decembrie 2022 în Galeria de Artă Veche Românească şi dedicată artei din epoca lui Neagoe Basarab (1512-1521). Aceasta a marcat 500 de ani de la moartea domnitorului valah, propunând o lectură insolită a operei sale culturale.

Expoziţia poate fi vizitată şi în prezent, echipa MNAR decizând ca aceasta să fie „permanentizată”.

Citește și Clădirea fostului Spital I.C. Brătianu din Buzău a fost reabilitată şi transformată în centru muzeal 

Viorica Vatamanu este absolventă a Academiei de Teatru şi Film „I.L. Caragiale” din Bucureşti. În 2008 obţine titlul de Doctor în Teatru în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, unde este şi cadru didactic, conferenţiar.

A făcut parte din distribuţia a numeroase spectacole de teatru, în ţară şi străinătate, a lucrat cu cei mai importanţi regizori români: Dan Piţa, Stere Gulea, Mihai Mălaimare, Sanda Manu, Eusebiu Ştefănescu, Cătălina Buzoianu, Alexa Visarion, Gavriil Pinte, Cristian Munteanu etc. A realizat numeroase spectacole-recital, fiind laureată a diferitelor festivaluri de interpretare, dar şi spectacole – concert, alături de binecunoscutul percuţionist Alexandru Matei.

Citește și Geoparcul Ținutul Buzăului a primit în mod oficial acreditarea ca Geoparc UNESCO

Gavriil Pinte a absolvit Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, specializarea Actorie (1985), şi Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, specializarea Regie de teatru (1996).

A fost cadru didactic, asistent universitar, la Universitatea de Artă din Târgu Mureş, Catedra de Arta actorului (1988 -1991), şi la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, Catedra de Arta actorului (1991 -1999).

După terminarea primei facultăţi, Gavriil Pinte a activat la Teatrul de Nord din Satu Mare. Din 1999 până în prezent, este regizor artistic în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Are în portofoliu numeroase spectacole pentru care a semnat regia, care au fost jucate pe cele mai importante scene teatrale din România.