O pălărie a lui Napoleon, vândută la licitaţie cu o sumă record

Casa de licitaţii Osenat a organizat, duminică, o licitaţie dedicată lui Napoleon I. Piesa centrală, un bicorn al împăratului, a atins un preţ record de 1,9 milioane de euro, relatează AFP.

Cu doar câteva zile înainte de lansarea în cinematografe a filmului Napoleon al lui Ridley Scott, celebrul împărat a fost din nou în centrul atenţiei duminică.

În cadrul unei licitaţii organizate de echipa lui Jean-Pierre Osenat la Fontainebleau (Seine-et-Marne), un bicorn al lui Napoleon I a fost vândut la un preţ record de 1,932 milioane de euro, cu toate taxele incluse.

Potrivit cotidianului Le Parisien, pălăria a fost evaluată de experţi la 600.000 de euro. Deşi obiectul a fost oferit la 400.000 de euro, miza a crescut rapid, iar preţul a urcat la 1 milion de euro, apoi la 1,5 milioane de euro.

Jean-Pierre Osenat a salutat vânzarea acestei „embleme a epopeii lui Napoleon”. Cumpărătorul ar fi un italian misterios, reprezentat de un agent. „Vrea să rămână discret şi mi-a cerut acest lucru”, a declarat reprezentantul cumpărătorului.

120 de bicornuri în timpul domniei sale

Potrivit Le Progrès, Osenat crede că bicornul a fost purtat de împărat „aproximativ la jumătatea perioadei Imperiului”. Potrivit expertului belgian Yves Moerman, Napoleon I a purtat aproximativ 120 de pălării în timpul domniei sale. Embleme ale Primului Imperiu, bicornurile rare puse în vânzare ajung la preţuri ridicate.

Citește și Filmul biografic „Napoleon”, în regia lui Ridley Scott, a avut premiera la Paris